x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport AS: Dan Petrescu, vedeta meciului!

AS: Dan Petrescu, vedeta meciului!

de Ovidiu Ciutescu    |    25 Noi 2009   •   00:00

Dan Petrescu a fost desemnat de cotidianul As "vedeta meciului" Unirea Urziceni - FC Sevilla, scor 1-0, din etapa a V-a a grupei G a Ligii Campionilor, în timp ce Ricardo Vilana a fost "durul" partidei. "Dan Petrescu a reuşit să-şi facă echipa să-şi exprime posibilităţile la maxim. Unirea are nevoie doar de remiză la Stuttgart", scrie As despre "vedeta meciului" de marţi seară.



"Durul meciului", Ricardo Vilana, "şi-a marcat teritoriul cu intrări dure în primele minute. A primit un cartonaş galben". Diego Perotti a fost ales de As drept "Lordul meciului". "A adus determinarea de care avea nevoie echipa. A fost minunat, dar au lipsit fanii", a scris AS.

Ziariştii spanioli l-au desemnat drept "Trompeta meciului" pe Ivica Dragutinovici: "Autogolul său, la care în mod clar a avut probleme cu orientarea, a decis o partidă în care nu a fost cel mai rău".

×
Subiecte în articol: sport