x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Asesoft Ploiesti a invins istoria

Asesoft Ploiesti a invins istoria

12 Iun 2004   •   00:00

Promovata in urma cu doua sezoane, Asesoft Ploiesti a reusit sa detroneze rivala de la Dinamo, reusind eventul si, in acelasi timp, primul titlu de campioana din istoria orasului.

Ploiestenii, invinsi de "caini" in sezonul regulat in ambele meciuri, au castigat in schimb atunci cand a trebuit.

SARBATOARE. In meciul care a decis titlul, al patrulea al finalei, Asesoft s-a impus cu 60-48, desi dinamovistii incepusera mai bine meciul. "Ne-am dorit mai mult victoria si suntem mandri ca i-am facut fericiti de suporteri", a declarat Paul Helcioiu, cel mai bun jucator de pe teren, care in ultima secunda a inscris de la centrul terenului. In schimb, directorul tehnic al prahovenilor, Dragan Petricevici, a anuntat ca va parasi echipa, in ciuda performantelor reusite in acest sezon.

DEZILUZIE. Dinamo a jucat ceva baschet doar in primul meci din sala proprie, pe care l-au si castigat. In urmatoarele trei, in schimb, fosta campioana a fost o deziluzie. "Nu-mi explic ce s-a intamplat cu elevii mei, care au cedat inadmisibil", a comentat antrenorul Vasile Popa, sustinut de presedintele Marcel Popescu: "Probabil se vor lua unele masuri. Vom face o analiza, alaturi de sponsori, si vom decide".(Adrian Simion)

×
Subiecte în articol: sport