Reprezentativa feminină a României a pierdut cu scorul de 3-2 meciul cu Serbia, din ziua a doua a turneului preolimpic de la Halle (Germania), anulându-şi în bună măsură şansele de calificare în semifinale.
VOLEI
Reprezentativa feminină a României a pierdut cu scorul de 3-2 meciul cu Serbia, din ziua a doua a turneului preolimpic de la Halle (Germania), anulându-şi în bună măsură şansele de calificare în semifinale. Elevele lui Florin Grapă au avut un început de meci excelent, adjudecându-şi primele două seturi, dar le-au pierdut pe următoarele trei, valoarea superioară a sârboaicelor, vicecampioane europene în 2007, spunându-şi cuvântul. “Suntem foarte dezamăgite. În mod normal, Serbia joacă la un nivel mult mai ridicat decât noi, dar azi acest lucru nu s-a văzut”, a declarat căpitanul Alida Marcovici. Aseară, în ultimul meci din grupa A, România a întâlnit Rusia. Primele două clasate merg în semifinale, iar câştigătoarea turneului se va califica la JO de la Beijing.