x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Calificare în premieră după 44 de ani. Coreea de Nord merge la Mondiale!

Calificare în premieră după 44 de ani. Coreea de Nord merge la Mondiale!

19 Iun 2009   •   00:00
Calificare în premieră după 44 de ani. Coreea de Nord merge la Mondiale!
Sursa foto: MIDO AHMED/AFP

Bucurie imensă pentru coreenii din nord, care după 44 de ani îşi vor putea vedea iar echipa naţională la o Cupă Mondială. Coreea de Sud este obişnuită cu prezenţa la Mondiale, pe care le-a şi găzduit cu Japonia în 2002. Acum cele două echipe au obţinut calificarea împreună, Arabia Saudită fiind nevoită să câştige două baraje pentru a merge în Africa de Sud.



Ca un fapt divers interesant, preşedintele legal al Coreei de Nord este Kim Il-Sung, deşi a murit încă din 1994, acesta a fost declarat preşedinte etern al ţării.

Norocul şi ajutorul Coreei de Sud au permis coreenilor din nord să se califice la Cupa Mondială din 2010, scrie antena3.ro. Echipa antrenată de Kim-Jong Hun nu a reuşit decât un rezultat de 0-0 în deplasarea de la Riad, din Arabia Saudită, iar o victorie a Iranului cu Coreea de Sud, deja calificată, ar fi însemnat calificarea în defavoarea nordicilor. Fostă semifinalistă a Cupei Mondiale din 2002, însă, Coreea de Sud şi-a respectat blazonul şi a remizat cu Iran, scor 1-1. Musulmanii au fost scoşi definitiv din cursă, terminând grupa B de calificare la CM pe locul 4, în timp ce Arabia Saudită, clasată pe 3, va juca un baraj cu Bahrain şi, dacă trece mai departe, cu Noua Zeelandă, campioana Oceaniei.

Republica Populară Coreeană s-a mai calificat o singură dată la Cupa Mondială, în 1966, atunci când Anglia a cucerit trofeul pe teren propriu. Atunci, coreenii au ajuns până în sferturile de finală, unde au pierdut în faţa Portugaliei lui Eusebio cu 5-3, într-un meci în care asiaticii au avut chiar 3-0.

Rezultatele din ultima etapă a grupelor din zona Asiei


Bahrain - Uzbekistan 1-0 şi Australia - Japonia 2-1 în Grupa A

Coreea de Sud - Iran 1-1 şi Arabia Saudită - Coreea de Nord 0-0 în Grupa B

×
Subiecte în articol: sport