Arsenal şi Liverpool au terminat la egalitate, 1-1, iar Fenerbahce a învins cu 2-1 pe Chelsea. Totul se va decide săptămâna viitoare.
LIGA CAMPIONILOR - Chelsea s-a împiedicat la Istanbul
Arsenal şi Liverpool au terminat la egalitate, 1-1, iar Fenerbahce a învins cu 2-1 pe Chelsea. Totul se va decide săptămâna viitoare.
Meci de mare spectacol aseară, la Londra, oferit de două echipe engleze în formula de start a cărora nu s-au regăsit decât doi jucători insulari. Gazdele au deschis scorul prin Adebayor (’23), dar bucuria lor a fost de scurtă durată, deoarece Kuyt a restabilit egalitatea după doar trei minute. Arsenal a dominat cu insistenţă în repriza secundă, şi-a creat câteva ocazii clare, a cerut şi un penalty pentru un fault la Hleb, dar scorul a rămas 1-1. Liverpool este acum favorită la calificare, chiar dacă Arsenal a demonstrat că poate juca bine şi în deplasare.
Seria rezultatelor pozitive obţinute de echipele vizitatoare s-a întrerupt la Istanbul, unde Fenerbahce a dispus cu 2-1 de Chelsea, după ce englezii au condus cu 1-0 prin autogolul lui Deivid. După pauză campioana Turciei a dat lovitura prin Kazim şi acelaşi Deivid, reuşind să-şi păstreze invincibilitatea pe teren propriu.
Sferturi de finală – prima manşă
Marţi
AS Roma – Man. United 0-2
Cristiano Ronaldo ’39, Rooney ’66
Schalke – FC Barcelona 0-1
Bojan ’12
Partidele retur vor avea loc
la 9 aprilie.
Ieri
Arsenal – Liverpool 1-1
Adebayor ’23/ Kuyt ’26
Fenerbahce – Chelsea 2-1
Kazim ’64, Deivid ’81/ Deivid ’13 – aut.
Meciurile retur vor avea loc la 8 aprilie.