Trei dintre cele mai bine cotate campionate de fotbal din Europa, cel al Spaniei, al Italiei şi cel al Turciei, şi-au desemnat duminică învingătoarele.
În Italia, Internazionale Milano, cu Cristi Chivu pe teren din minutul 73, s-a impus cu 1-0 la Siena şi şi-a conservat astfel avansul de două puncte pe care îl avea înaintea ultimei etape faţă de AS Roma, învingătoare la rândul ei, 2-0 la Chievo.
Al cincilea "scudetto" consecutiv obţinut de Inter a scos pe străzile din Milano 50.000 de suporteri în delir, care i-au ovaţionat pe jucătorii "nerazzuri" într-o atmosferă de sărbătoare, în sunete de trompetă, scandări şi focuri de artificii. Echipa milaneză, care a câştigat şi Cupa Italiei, va realiza tripla dacă îi va învinge sâmbătă pe germanii de la Bayern München, în finala Ligii Campionilor.
În ceea ce-l priveşte pe Chivu, căpitanul naţionalei a ajuns la şase trofee în Serie A: trei titluri, Cupa şi Supercupa Italiei cu Inter şi o Cupă a Italiei cu AS Roma.
În Spania, FC Barcelona şi-a adjudecat al 20-lea titlu din istorie, după ce s-a impus, scor 4-0, pe "Nou Camp", în faţa lui Valladolid. Barca a terminat campionatul cu 99 de puncte, trei peste rivala Real Madrid, care în ultima etapă nu a reuşit decât un egal, 1-1, la Malaga. Sărbătorirea titlului s-a lăsat însă cu incidente grave între suporterii grupării "blaugrana" şi forţele de ordine, care au operat peste 100 de arestări. În urma altercaţiilor, 32 de membri ai forţelor de ordine şi 87 de participanţi la manifestările care au avut loc în centrul Barcelonei au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Scandal mare a fost şi în Turcia, unde fanii lui Fenerbahce au dat foc arenei Şukru Saracoglu după ce echipa lor a ratat titlul în urma remizei, 1-1, cu Trabzonspor. De necazul lui Fener a profitat din plin Bursaspor, formaţie la care activează ex-dinamovistul Giani Kiriţă. Învingătoare cu 2-1 acasă, în faţa lui Beşiktaş, Bursaspor este la primul titlu de campioană a Turciei din istorie.
Citește pe Antena3.ro