Revenit pe teren după o mai lungă accidentare, chemat la lotul naţional de Răzvan Lucescu, mijlocaşul campioanei Unirea Urziceni, Andrei Raul Rusescu, mai are un motiv de bucurie: sâmbătă, 19 decembrie, renuţă la burlăcie.
Cununia civilă se va produce la Casa Căsătoriilor din Rm. Vâlcea iar cheful se va ţine la restaurantul "Valentina" din aceeaşi localitate. La petrecere sunt aşteptaţi, printre alţii, M.M. Stoica, Dan Petrescu, Felix Grigore, Narcis Răducan, foştii colegi de la juniori - fraţii Florin şi Mihai Costea, arbitrul Adi Comănescu şi fosta mare handbalistă Luminiţa Huţupan. Naşii valorosului internaţional de tineret sunt Cristi şi Victorina Bora, o cunoscută familie de foşti sportivi. "Nu m-am gândit la un cadou anume. De asta se ocupă Victorina. Din punctul meu de vedere, cel mai valoros cadou i l-am făcut încă de acum câţiva ani, l-am făcut fotbalist! Fireşte, la treaba asta un rol esenţial a avut chiar el, prin talentul şi seriozitatea de care a dat dovadă", a declarat pentru jurnalul.ro Cristi Bora, cel care i-a fost opt ani şi antrenor la clubul de copii şi juniori FC Teleşpan'97 Rm. Vâlcea.
Citește pe Antena3.ro