x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Chiar scapă lumea de Turcu?

Chiar scapă lumea de Turcu?

de Mihai Igirosanu    |    31 Mar 2010   •   00:00
Chiar scapă lumea de Turcu?
Sursa foto: Liviu Adascalitei/Mediafax

După ce l-a jignit ca la uşa cortului pe Emilian Dolha după meciul de la Urziceni, acţionarul Vasile Turcu s-a supărat, mai nou, şi pe directorul sportiv, Florin Prunea, care i-a luat apărarea portarului.



Omul cu scandalul pare numai o voce şi o umbră în Ştefan cel Mare. După partida de la Urziceni, Vasile Turcu a oferit o declaraţie abjectă, pe care apoi a negat-o: "Dolha este un pişat, un gunoi". Absolut firesc, în apărarea portarului a sărit directorul sportiv, Florin Prunea: "E un atac incalificabil la adresa unui jucător de fotbal. Atinge şi imaginea clubului şi nu face bine nici vestiarului".

Iritat din cale-afară de "tupeul" lui Prunea, Turcu a ameninţat că pleacă: "Nu mai dau nici un ban la Dinamo, mai ales că Prunea m-a contrat după ce am spus despre Dolha. Ori pleacă Prunea, ori eu!". De fapt, plecarea sa n-ar însemna mare lucru. Acţionarul Vasile Turcu a reapărut în peisaj abia cu prilejul primei etape a returului.

TURCU N-A MAI PLĂTIT DE ANUL TRECUT
Până atunci, a stat ascuns, "inspiratele" sale intervenţii televizate au lipsit cu desăvârşire, la fel ca şi contribuţia sa financiară la FC Dinamo. Turcu simte că nu este sprijinit de omul numărul 1 din club, preşedintele Consiliului de Administraţie, Nicolae Badea.

"Nu mi se pare deloc normal ceea ce a spus, e o declaraţie total nepotrivită. Mi se pare o lipsă de respect elementar. Putea să spună că Dolha a greşit, ceea ce a văzut toată lumea. Cea mai bună amendă pentru domnul Turcu ar putea veni de la opinia publică", l-a taxat Badea pe acţionar.

Dolha se va opera azi la umărul drept şi va fi nevoit să stea pe margine tot restul sezonului. Vestea a venit după ce, în urma primului set de analize, portarul părea că nu are decât o luxaţie la umăr. În acest moment, Dinamo mai are doar doi portari apţi, George Curcă şi Cristi Munteanu.


"Eu aş fi plecat!"
În apărarea lui Emilian Dolha a ţinut să sară şi portarul celor de la FC Timişoara, Pedro Taborda, care a rămas şocat de jignirile care i-au fost aduse portarului dinamovist: "În momentul următor, eu mergeam să discut cu preşedintele, îi strângeam mâna şi plecam, îmi vedeam de drumul meu. Cum poate fi jignit cineva atât de nepoliticos, mai ales că nu a făcut nimic intenţionat? El şi-a dorit mereu să ajute echipa. Dolha trebuie să fie puternic în momentele acestea, dar eu cu mentalitatea mea, aş fi plecat imediat. Am discutat şi cu colegii de care sunt mai apropiat la echipă şi am rămas şocaţi de ce am auzit.

Din păcate, după doi ani petrecuţi în Liga 1 am ajuns la concluzia că asemenea lucruri sunt normale", a spus Pedro Taborda la emisiunea 90' de la TVT 89. Singurul care a fost de partea lui Vasile Turcu este preşedintele LPF, Dumitru Dragomir: "Prunea ar trebui să-i ceară scuze lui Turcu, Turcu lui Dolha şi Dolha conducerii. Dolha nu are moral de competiţie".

×
Subiecte în articol: sport