x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ciocniri între fani sârbi şi bosniaci la Australian Open - video

Ciocniri între fani sârbi şi bosniaci la Australian Open - video

23 Ian 2009   •   00:00

Ciocniri între fani sârbi şi bosniaci au izbucnit, vineri, pe terenul central de la Australian Open, care a fost teatrul unor violente confruntări şi în urmă cu doi ani, informează AFP.



Suporterii care au asistat la meciul dintre sârbul Novak Djokovici şi americanul de origine bosniacă Amer Delici au aruncat cu scaune în faţa terenului central.

O femeie a fost rănită uşor la cap, iar circa 30 de persoane, majoritatea tineri în jur de 20 de ani, au fost scoase din stadon. Incidentele au continuat şi în afara stadionului.

"Un anumit număr de persoane a fost implicat într-un «concurs de aruncat scaune» în urma căruia 30 de persoane au fost scoase din teren. Două persoane vor fi deferite justiţiei, iar una a fost atenţionată verbal. Poliţia a intervenit rapid şi eficient şi nu ne aşteptăm la alte incidente", a declarat Chris Duthie, ofiţei al poliţiei din Melbourne.

În urmă cu două zile au avut loc incidente între suporteri sârbi, croaţi şi bosniaci. Un meci între croatul Marin Cilici şi sârbul Janko Tipsarevici s-a desfăşurat într-o atmosferă extrem de tensionată.

Meciul dintre Amer Delic şi francezul Paul-Henri Mathieu a fost perturbat de scandări naţionaliste şi de atacuri verbale între suporterii sârbi şi bosniaci.

La încheierea acestui meci, Delic a lansat un apel la calm, cerând comunităţii bosniace să nu transforme partida cu Djokovici în "al treilea război mondial".

Meciul s-a desfăşurat într-o atmosferă liniştită, însă situaţia a degenerat la ieşirea din teren. "Aceste violenţe nu-şi au locul aici. Sunt prieten cu Novak, ne-am îmbrăţişat la final, nu este nevoie de astfel de evenimente. Este trist", a spus Delic.

"Este ceva ce nu putem controla. Sunt aici pentru a juca tenis şi nimic altceva", a spus Djokovici.
Mediafax

×
Subiecte în articol: sport