x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Camelia Ciripan și-a asigurat o medalie la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024

Camelia Ciripan și-a asigurat o medalie la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024

04 Sep 2024   •   12:15
Camelia Ciripan și-a asigurat o medalie la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024

Jucătoarea română de paratenis de masă Camelia Ciripan a câștigat miercuri sfertul de finală la Jocurile Paralimpice de vară de la Paris și și-a asigurat astfel cel puțin o medalie paralimpică de bronz. Ea a învins în sferturile de finală pe britanica Felicity Pickard, după o revenire spectaculoasă.

Camelia Ciripan a început slab meciul și s-a văzut condusă cu 2-0, după primele două seturi, într-un meci jucat pe sistemul cel mai bun din 5 seturi sau primul la 3, la categoria Women Single 6.

Românca a avut apoi o rvenire neverosimilă, după ce a câștigat greu setul 3, cu 12-10, după ce a ratat o primă minge de set, la 10-9.

Ciripan a dominat apoi și setul patru, câștigat cu 11-8, scor identic cu cel cu care s-a impus apoi și în decisiv, în care a avut chiar 4 mingi de meci.

Românca are acum asigurată cel puțin medalia de bronz și va juca sâmbătă în semifinală, cu ucraineanca Maryna Lytovchenko.

În para tenis de masă, sportivii sunt împărțiți în clase pe baza nivelului lor de dizabilitate fizică, pentru a asigura o competiție echitabilă. Clasele sunt numerotate de la 1 la 10 pentru sportivii care concurează în picioare, cu numerele mai mici indicând un grad mai mare de dizabilitate.

Clasa 6 se referă, în general, la sportivi care au o dizabilitate fizică moderată, dar care au suficientă mobilitate și echilibru pentru a juca tenis de masă din picioare. Aceștia pot avea limitări la nivelul membrelor inferioare sau superioare, dar au capacitatea de a se deplasa pe teren și de a efectua majoritatea mișcărilor necesare pentru joc.

 

(sursa: Mediafax)

 

×