Finanţatorul echipei FC Argeş, Cornel Penescu, a afirmat astăzi, la ieşirea din sediul DNA Piteşti, că în România lupta cu corupţia este un film care avea nevoie de actori renumiţi.
'Lupta cu corupţia este un film şi le trebuiau actori renumiţi. Eu sunt unul dintre aceşti actori renumiţi. (...) Istoria va dovedi că sunt nevinovat', a declarat Penescu, citat de Agerpres.El a precizat că a fost adus la sediul DNA Piteşti, unde a stat mai mult de patru ore, pentru a asista la desigilarea unor calculatoare.
Procurorii DNA îl mai audiază vineri, în acelaşi dosar, pe fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al clubului FC Argeş, Gheorghe Pieca.
Cornel Penescu, arestat preventiv în dosarul corupţiei din fotbal, a fost dus vineri la DNA Piteşti, pentru a doua zi consecutiv. Înainte de intrarea în sediul DNA Piteşti, Penescu s-a arătat pentru prima dată deranjat de prezenţa jurnaliştilor, întrebându-se retoric de unde s-a ştiut că va fi audiat de procurori şi acuzând că ar fi vorba în cazul său de un circ mediatic.
Finanţatorul echipei FC Argeş a fost dus şi joi, pentru un sfert de oră, la DNA Piteşti, unde i-ar fi fost adus la cunoştinţă faptul că este acuzat de încă o infracţiune de dare de mită, conform unor surse judiciare.
Noua acuzaţie se referă la sumele de bani pe care Penescu le-ar fi dat directorului pentru relaţii internaţionale al Federaţiei Române de Fotbal, Florin Prunea, prin intermediul preşedintelui clubului FC Argeş, Cristian Mincă, pentru a interveni în favoarea sa în vederea reducerii unei sancţiuni disciplinare.
De altfel, şi Florin Prunea a fost pus sub învinuire pentru luare de mită şi trafic de influenţă în dosarul corupţiei din fotbal, după cum au confirmat surse judiciare.
Potrivit unui referat al procurorilor DNA, apărut în presă pe 15 mai, 'inculpatul Penescu Gheorghe Cornel a oferit, prin intermediul lui Mincă Cristian, preşedinte al clubului de fotbal FC Argeş Piteşti, pe 30 septembrie şi 21 octombrie 2008, numitului Prunea Florian, suma de 2.000 de dolari pentru ca acesta să intervină la Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal pentru a nu fi sancţionat pentru o abatere, iar pe 3 noiembrie 2008, prin acelaşi Mincă Cristian, a oferit numitului Prunea Florian suma de 10.000 de dolari pentru ca acesta să intervină la Comisia de Apel din cadrul Federaţiei Române de Fotbal în vederea anulării sau reducerii sancţiunii de 300.000 de lei primite de inculpat'.
Din acelaşi document reiese că Penescu ar fi dat diferite sume de bani, prin intermediul omului său de încredere, Liviu Făcăleaţă, mai multor arbitri, pentru a favoriza echipa FC Argeş.
'Inculpatul Penescu Gheorghe Cornel, în afara arbitrilor cărora le-a remis sume de bani prin intermediul inculpatului Făcăleaţă Liviu Ilie, menţionaţi în rezoluţia de începere a urmăririi penale din data de 13 aprilie 2009 (Marcel Lică, Sorin Corpodean, Marcel Savaniu şi Aurelian Bogaciu - n.r.), a mai dat sume de bani, prin acelaşi inculpat, arbitrilor Caia Sorin Cristian, Danşa Laurenţiu Liviu, Tripa Claudiu, Toderici Mircea, Martiş Marius Marian şi Dan Cristian Lucian, iar inculpatului Ivan Ionel i-a oferit suma de 5.000 de dolari', se mai arată în documentul citat.
În dosarul corupţiei din fotbal se află în arest preventiv finanţatorul echipei FC Argeş şi directorul societăţii PIC, Liviu Făcăleaţă, cercetaţi pentru dare de mită, precum şi fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, şi fostul director al Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Piteşti, Cristian Libertatu, cercetaţi pentru luare de mită.
Alţi patru arestaţi preventiv, observatorul federal Marcel Lică şi arbitrii Sorin Corpodean, Marcel Savaniu şi Aurelian Bogaciu, cercetaţi tot pentru luare de mită, au fost deja puşi în libertate. (V.A.)