Victoria Universităţii cu Iaşiul lui Grigoraş, altfel foarte importantă, s-a conturat foarte târziu, în penultimul minut de joc, când Brăneţ a ieşit neinspirat pe o centrare şi i-a facilitat lui Prepeliţă să înscrie pentru 2-1, cu capul, la colţul lung.
Celelalte goluri ale partidei au fost înscrise de Iliev ('63), respectiv Straton ('85). În prima repriză, la scorul de 0-0, centralul "Alexandru Deaconu" nu a acordat două lovituri de la 11 metri. Mai întâi gazdelor, la faultul lui Brăneţ asupra lui Florin Costea, care în urma acestei faze a şi părăsit terenul accidentat ('43), apoi moldovenilor, când Cristi Constantin a fost deposedat neregulamentar de un adversar în suprafaţa de pedeapsă a Ştiinţei ('45). În urma succesul de ieri, trupa lui Mark Wotte a părăsit, cel puţin până la sfârşitul acestei săptămâni, ultimul loc retrogradabil.