x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Craiova, remiză în zece oameni la Târgu Jiu

Craiova, remiză în zece oameni la Târgu Jiu

08 Mar 2010   •   00:00

În ultimul meci al etapei a 20-a, Universitatea Craiova reuşit un rezultat de egalitate, scor 0-0, în deplasare, în faţa unei contracandidate în lupta pentru evitarea retrogradării, Pandurii Târgu Jiu.

Echipa antrenată de olandezul Mark Wotte a jucat în inferioritate numerică din minutul 29, când Bărboianu a primit al doilea galben în urma unui henţ făcut la centrul terenului.

Acesta este primul punct obţinut în retur de Universitatea, care ocupă poziţia a 15-a, cu trei puncte mai puţin decât ocupanta primului loc neretrogradabil, Gloria Bistriţa.

×
Subiecte în articol: redactie