x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cristina Neagu, înapoi pe inter! Cea mai bună handbalistă din România a revenit pe teren după o absenţă de un an şI jumătate

Cristina Neagu, înapoi pe inter! Cea mai bună handbalistă din România a revenit pe teren după o absenţă de un an şI jumătate

de Mihai Igirosanu    |    10 Oct 2012   •   15:14
Cristina Neagu, înapoi pe inter! Cea mai bună handbalistă din România a revenit pe teren după o absenţă de un an şI jumătate

După o pauză lungă şi chinuitoare, care durează din 12 februarie 2011, cel mai valoros inter din handbalul românesc, Cristina Neagu a îmbrăcat aseară din nou tricoul Oltchimului. Antrenorul danez al vâlcencelor, Jakob Vestergaard a introdus-o câteva minute pe Cristina în partida din cadrul etapei a 5-a a Ligii Naţionale, de la Braşov, contra Coronei Braşov. Interul stânga îşi reluase antrenamentele cu minge de circa doua săptămâni, imediat după ce a primit permisiunea medicului american care o operase la umărul drept, la New York. În altă ordine de idei, într-un interviu acordat Mediafax, antrenorul Oltchimului, Jakob Vestergaard a analizat bătălia care va urma în Liga Campionilor: "Gyor are cam aceeaşi echipă, joacă de atât de mult timp împreună, iar anul trecut a fost în finală. Pe de altă parte, noi avem o echipă foarte puternică şi ne dorim enorm să câştigăm trofeul. Le dau dreptate şi specialiştilor în handbal şi caselor de pariuri, poate vom juca finala cu Gyor. Dar Liga Campionilor nu înseamnă doar aceste predicţii sau planuri. Înseamnă o muncă enormă şi o dorinţă la fel de mare. Eu, personal, de-asta am venit aici: ca să câştig! Şi asta doresc să le insuflu şi fetelor. Va fi o ediţie puternică şi nu doar noi şi Gyor suntem printre favorite. Cred că şi Larvik şi Krim trebuie luate în considerare”, a spus danezul.

×
Subiecte în articol: sport handbal