x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cristina Neagu, pe picior de plecare de la CSM București

Cristina Neagu, pe picior de plecare de la CSM București

de Adi Munteanu    |    22 Ian 2021   •   09:05
Cristina Neagu, pe picior de plecare de la CSM București

S-a întors în 2017 în România special ca să câștige Champions League cu o echipă românească. A ales CSM București la insistențele Gabrielei Firea, primarul Capitalei, ale Gabrielei Szabo, președinta clubului CSM și ale fanilor români care i-au cerut s-o vadă și pe viu, în țară. Neagu venea de la Budućnost, campioana din Muntenegru, unde era liderul echipei cu care câștigase în 2015 Champions League, fusese declarată, tot în 2015, pentru a doua oară „cea mai bună jucătoare a lumii”. Sosită la CSM, care era deținătoarea titlului continental, și-a dorit ca trofeul european să revină în România. 

 

După 4 ani în Muntenegru, Cristina Neagu a ales CSM București într-un moment de reorganizare a echipei după câștigarea Champions League. Au plecat multe jucătoare, iar noul CSM s-a construit doar în jurul Cristinei, lăsând pe umerii ei tot jocul. „Am venit să joc în România la cererea fanilor. Sper să-i fac fericiți”, declara ea când a semnat contractul cu CSM. Și-a asumat sarcina de a fi motorul echipei, a tras foarte mult de ea și, din păcate, din această cauză au apărut și accidentările. Dar a mers înainte cu mult entuziasm. 

 

„Nu suntem respectate”

Venirea pandemiei și schimbarea conducerii Primăriei Bucureștiului au adus și primele probleme financiare. Au început întârzierile la plata salariilor, deși echipa a făcut performanță la reluarea sezonului competițional, în octombrie 2020. CSM este lider în campionatul intern și este calificată în grupele principale ale Champions League, iar Cristina este golghetera ambelor competiții, cu o medie de 9 goluri în meciurile în care nu a fost accidentată. Situația financiară s-a deteriorat, iar lunile de neplată s-au adunat. Nicușor Dan a declarat în mai multe rânduri că bugetul pe care-l asigură Primăria este foarte mare și că trebuie găsite și surse alternative de finanțare, însă până acum nu s-a întâmplat nimic în acest sens. Problemele s-au agravat galopant în această iarnă, iar fetele au răbufnit, purtătoare de cuvânt fiind chiar Cristina Neagu: „Nu suntem respectate. Respectați-vă promisiunile! Respectați-ne valoarea! Suntem neplătite de patru luni. Nu vreau acum să folosesc cuvinte mai grele”, a declarat Neagu după meciul din EHF Champions League, cu Ferencvaros Budapesta. 

Din păcate, nesiguranța de la club a adus și primele rezultate slabe, trei înfrângeri consecutive în grupele principale ale EHF CL, coborând din poziția de lider detașat până pe locul 4, iar accederea în „Final Four”-ul Ligii este în acest moment în pericol. Toate semnalele de alarmă trase de Cristina Neagu în ultimele luni nu au avut niciun ecou la nivelul primăriei și este foarte posibil ca echipa să se dezintegreze chiar în următoarele luni. „Eu am contract până în 2022 cu CSM și trebuie să vedem ce se întâmplă cu această echipă. Vreau să rămân, de aceea am venit în România, să câștig un trofeu european cu o echipă românească. Dar situația de la club nu este deloc una bună. Nu știm nimic, este multă nesiguranță și simt cum entuziasmul fetelor nu mai este la același nivel ca în toamnă”, a mai spus căpitanul naționalei.

 

Ce vrea, de fapt, noul primar de la CSM?

Noul edil al Capitalei a fost foarte evaziv când a fost întrebat de viitorul CSM-ului, astfel că nu se știe ce se va alege de club. Pe de-o parte spune că echipa feminină de handbal este un brand important în patrimoniul primăriei, „perla coroanei”, pe de altă parte, faptic, nu o susține cu nimic. Nicușor Dan declara în campania electorală că la CSM se cheltuiesc prea mulți bani pentru performanțe puține și că el este mai degrabă interesat de sportul de masă mai mult decât cel de performanță. După ce a ajuns în fotoliul de „șef” al Capitalei a promis că, cel puțin până în vara lui 2021 nu se va atinge de bugetul deja alocat clubului de Gabriela Firea. Și totuși, Nicușor Dan nu a semnat nici acum, după patru luni, deblocarea banilor de salarii, pe motiv că așteaptă rezultatele unui audit intern. 

 

Nicușor Dan nu a mișcat un deget pentru CSM

Realitatea este că noul primar nu știe cum să scape mai repede de CSM București. Singura piedică pe care o are este prezența Cristinei Neagu. Dacă cea mai bună handbalistă a lumii nu era la CSM, echipa ar fi fost desființată în secunda 2 a venirii noului primar. Surse din club ne-au declarat că dacă Neagu va decide să plece de la echipă, CSM București va deveni istorie imediat, deși este un brand european și este câștigătoare a EHF Champions League. 


 

Am venit să joc pentru CSM București deoarece doresc foarte mult să câștig Liga Campionilor cu o echipă românească. Ăsta este visul meu cel mai important la nivel de club. La nivelul echipei naționale, doresc titlul olimpic și titlul mondial cu România. Banii contează mai puțin. Am câștigat mai bine în străinătate, dar vreau să joc acasă și să câștig trofee cu o echipă românească.

Cristina Neagu

 

Am tras de mine prea mult. Am riscat accidentări, chiar m-am și accidentat grav în câteva rânduri, cu un singur gând: să dau tot ce pot mai bun din mine pe teren și la echipa de club, și la națională. Dar văd că nu suntem respectate. Nu vă ascund că mi-a trecut prin cap și o eventuală plecare de la CSM la o echipă din străinătate. Așteptăm o schimbare de optică vizavi de noi.

Cristina Neagu

×
Subiecte în articol: csm bucuresti cristina neagu