Nu numai Steaua este nemulţumită de Dayro Moreno, ci şi columbianul are multe nemulţumiri legate de clubul din Ghencea. Atacantul vrea cu orice preţ să plece de la Steaua, nemulţumit că îi sunt ţinute în frâu calităţile deoarece este obligat să paseze la colegi în loc să o poată ţine la picior.
Plecarea căpitanului Rădoi este, în opinia lui Dayro, momentul în care s-a rupt ceva la echipă şi atmosfera din vestiar s-a degradat serios.
Fotbalistul este acum în vacanţă în Columbia, ţara natală, dar deja s-a dus la un notar şi şi-a redactat o adresă către clubul Steaua, în care explică de ce vrea să plece la altă echipă, informează gsp, citată de antena3.ro.
Tiago şi Semedo sunt colegii cărora a avut Dayro curaj să se confeseze. Sudamericanul le-a spus acestora după sfârşitul sezonului prin ce calvar trece în Ghencea.
"Aţi văzut şi voi, la Steaua nu poţi ţine mingea mai mult de două secunde, pentru că toţi sar cu gura pe tine. Toată lumea striga imediat să pasez, iar ăia de pe bancă săreau ca arşi", le-a spus Moreno prietenilor săi.
Momentul pe care îl regretă cel mai mult Dayro Moreno este plecarea căpitanului Mirel Rădoi în iarnă, acesta fiind cel care ţinea vestiarul unit şi care nu permitea ca unii jucători să îi trateze incorect pe alţii.
"De când a plecat Rădoi, totul s-a rupt. Atmosfera s-a stricat în acel moment, pentru că el era singurul care mai ţinea vestiarul unit! E greu să trăieşti într-un mediu în care te simţi în plus",s-a plâns Dayro Moreno. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro