Venit direct de la Ploiesti, antrenorul Octavian Belu a demonstrat ca ziarul nostru se numara printre favoritele sale, dupa ce si-a prezentat lotul: âIata echipa noastra de colectie!".
MADALINA CORBEANU, DELIA GOMOESCU
In urma cu cateva zile le tineam pumnii stransi in fata televizoarelor, asteptand cu sufletul la gura fiecare exercitiu. Am sarit in sus de bucurie cand au devenit campioanele Europei si am scrasnit din dinti cand arbitrele i-au furat Danei Sofronie titlul la individual compus. Am tremurat apoi la finalele pe aparate. Dupa ce am tras linie si am adunat, rezultatul ne-a linistit: Romania este din nou o forta in gimnastica. Ieri, fetele de aur si-au rezervat aproape trei ore pentru a face o vizita redactiei Jurnalului National.
SECRETE. In formula completa: Catalina Ponor, Dana Sofronie, Monica Rosu, Silvia Stroescu si Alexandra Eremia, si insotite de antrenorii Octavian Belu si Mariana Bitang, gimnastele ne-au dezvaluit modul in care au trait competitia continentala de la Amsterdam. âIn momentul in care te duci spre aparat, uiti de toate. Oricata galagie ar fi in sala, nu mai auzi nimic", spune Mona Rosu. âEu am avut emotii mari. Mi-era asa de frica...", a completat-o Dana Sofronie, debutanta la o competitie de asemenea anvergura. Si Alexandra Eremia le-a tinut isonul: âOricum, in sala numai vocile noastre se auzeau. Sa ne fi vazut cineva cum stateam in tribuna, cu degetele incrucisate a ghinion atunci cand evoluau adversarele".
FOTOMODELE. Tot timpul zglobii si cu zambetul pe buze, micutele gimnaste au tinut neaparat sa vada paginile Jurnalului National in care ele au fost eroinele principale. Dupa ce s-au distrat una pe seama celeilalte, in functie de fotografiile in care se descopereau, fetele au participat la o sedinta foto inedita, pozand numai dupa ce primeau confirmarea Marianei Bitang, care se amuza de stradania micutelor de a fi fotomodele pentru cateva minute.
Citește pe Antena3.ro
Au invatat spaniola din telenovele
Desi adversare in concurs, gimnastele sunt bune prietene in afara acestuia. âNe intelegem bine cu rusoaicele, italiencele si cu sportivele din Spania. Horkina, de exemplu, care are un aer de inabordabila in timpul intrecerii, este in realitate o fire vesela si cam traznita. Eu personal m-am imprietenit cu Svetlana Susovitina", a marturisit Catalina Ponor. Discutiile intre gimnaste se desfasoara in special in engleza, dar si in spaniola, limba pe care fetele au âprins-o" mai ales din telenovele. âSuntem mari amatoare de astfel de seriale. In ultima vreme chiar am ratat cateva episoade din «Legaturi de familie». Dar recuperam noi", ne-a spus Silvia Stroescu. Ca orice tinere de varsta lor, gimnastele sunt mari amatoare de muzica. Trupele favorite sunt Simplu si O-Zone, componentii primei formatii daruindu-le recent un CD cu autografe si cate un animalut de plus.Se tem de pisica neagra
Au trezit hotelul la golurile nationalei
Desi nu prea au avut timp de plimbare, la Amsterdam gimnastele au cheltuit diurna si asa âsubtire", 164 de euro pentru o saptamana, in special pe haine. âNi se intampla sa ne cumparam costume la fel, chiar si de aceeasi culoare. Din pacate, nu prea avem unde sa le imbracam", a marturisit Mona Rosu. Culorile preferate sunt roz, alb si bleu, in concordanta cu tendintele actuale ale modei. Tot in Olanda, lotul feminin a urmarit la televizor meciul nationalei cu Germania, manifestandu-se zgomotos la fiecare gol al âtricolorilor". Ii stim pe Mutu si Chivu. Lobont si Mitea chiar ne-au sustinut in sala. Bogdan a fost unul dintre cei mai agitati suporteri ai nostri", a spus campioana europeana la sol si barna Catalina Ponor. âM-a dus mama la gimnastica la 3 ani, pentru ca ea este nascuta in acelasi an cu Nadia, la diferenta de o luna. Abia cand am ajuns la lotul national mi-am dat seama ce inseamna acest sport. Nu regret nimic si sper ca la finalul carierei sa-mi cumpar un Ferrari rosu"Monica Rosu âE bine ca am reusit sa ne impunem in Europa in conditiile in care toate tarile din fosta Uniune Sovietica fac front comun impotriva echipei noastre. Nu mai spun de faptul ca arbitrele nu ne au deloc la suflet"
Octavian Belu