x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Decalogul debutantilor

Decalogul debutantilor

10 Feb 2004   •   00:00

Returul campionatului va gasi pe banca echipelor din Divizia A cel putin 7 nume noi de antrenori fata de tur, unii consacrati, cum este cazul lui Dumitru Dumitriu la Oradea sau Sorin Cartu la Otelul, altii debutanti, asa cum sunt Ionut Lupescu la FCM Bacau sau Razvan Lucescu la FC Brasov.

Ca jucatori, intre Lupescu si Lucescu jr. se poate pune semnul egal in mai multe privinte.

GEMENI. Ionut si Razvan sunt fiii unor fosti mari jucatori, ambii au incercat sa-si croiasca propria cariera si au luptat cu povara numelui pe care il aveau in spate. Apropiati ca varsta, cei doi au aceeasi mentalitate in ceea ce priveste profesionismul in fotbal. Avantajul lui Lupescu consta in faptul ca el a jucat la un nivel mai inalt decat Razvan, la echipa nationala si in Bundesliga.

SCOLITI. Un alt lucru comun al celor doi este acela ca atat Ionut, cat si Razvan vor avea mentalitatea tehnicianului german, ambii termina nd scoli de antrenori consacrate din Germania.

DE JOS. Ambii tehnicieni au acceptat sa porneasca de jos in meseria pe care si-au ales-o. Lupescu a ales oferta Bacaului, primarul Dumitru Sechelariu fiind convins ca la formatia moldava numai modelul german poate da roade. Acum, la jumatatea sezonului, cele doua formatii sunt vecine de clasament, Brasovul pe locul 10, cu 18 puncte, iar Bacaul pe 11, cu 17 puncte, implicate in lupta pentru salvarea de la retrogradare.

KAISER. "Este un nou curent in fotbalul romanesc in breasla antrenorilor. Dupa ce la Rapid a aparut un "Mister", in persoana lui Dan Petrescu, FCM Bacau are un "Kaiser", pe Ionut Lupescu", a declarat optimist Gheorghe Chivorchian, presedintele bacauanilor.

Nicolo Napoli nu poate fi "principal"
Antrenorul Universitatii Craiova, Nicolo Napoli, este si el unul dintre debutantii Diviziei A, scolit in strainatate, in Italia. Din pacate pentru el, acum nu poate fi decat, cel mult, "secund" la echipa olteana. Directorul Scolii Nationale de Antrenori, Mircea Radulescu, a solicitat federatiei italiene sa ii trimita dosarul lui Napoli. "Conform informatiilor primite de la federatia italiana si de la Coverciano, licentele lui Napoli ii asigura cel mult postul de antrenor secund in Divizia A. Sper sa putem face o derogare, dar ii sfatuim pe presedintii de cluburi sa verifice mai atent cand angajeaza un antrenor, pentru ca, daca anul acesta inca se mai poate, in viitor trebuie sa tinem cont de criteriile UEFA privind licenta PRO

Principiile lui Lucescu jr.

  • "Pregatirea psihologica a unei echipe este la fel de importanta ca si cea tehnico- tactica"
  • "Jucatorii trebuie sa inteleaga ca, daca le-a fost greu pana acum, le va fi si de acum incolo"
  • "Fara respect reciproc si colegialitate, o echipa nu poate rezista"
  • "Fara respect pe teren, la antrenamente sau in afara acestora, nu va exista spirit de sacrificiu in timpul meciului"
  • "Ca antrenor, nu trebuie sa vii, sa te dezbraci si sa conduci antrenamentul. Mereu esti sub presiune. Daca nu reusesti sa imbini cunostintele pe care le ai cu personalitatea jucatorilor, nu iese nimic" Principiile lui Lupescu
  • "Sunt adeptul modelului german si il am ca idol pe Beckenbauer"
  • "Trebuie sa conving jucatorii ca ideile mele sunt bune si sa le insuflu acea determinare de care e nevoie in teren"
  • "Marea arta a acestei meserii este sa faci 25 de caractere sa gandeasca ca unul singur"
  • "Mi-ar fi mai greu daca intru in teren, pierd controlul. De pe margine vad altfel jocul"
  • "Trebuie sa fii cate putin din toate: zbir, profesor sau prieten "
  • "Diferenta dintre jucatorii romani si cei din strainatate este aceea ca ultimii sunt educati de mici altfel in spiritul sportului"

PAUL ANDONE
×
Subiecte în articol: sport