x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dezastru la Dinamo

Dezastru la Dinamo

10 Iun 2004   •   00:00

In urma pierderii titlului, in fata celor de la HCM Constanta, Vasile Turcu, principalul finantator al echipei de handbal masculin Dinamo Romconstruct, a renuntat sa mai sponsorizeze echipa.

COSMIN SMOCHINA

Desi a investit peste 500.000 de dolari in echipa, iar impreuna cu Marcel Popescu a ridicat valoarea contractelor si a primelor handbalistilor la nivelul jucatorilor de fotbal, rezultatele echipei l-au facut pe Vasile Turcu sa se retraga.

DEZAMAGITI. Cu o etapa inaintea play-off-ului, presedintele CS Dinamo, Marcel Popescu, anunta ca impreuna cu patronul Romconstruct s-au rupt sentimental de echipa de handbal masculin. Motivul a fost pierderea semifinalei din Cupa EHF, in fata spaniolilor de la BM Altea, si in special jocul slab pe care l-a practicat Dinamo in meciurile cu eternele rivale, HCM Constanta si Steaua. Singura sansa ca ei doi sa se razgandeasca ramanea castigarea campionatului, insa acest lucru nu s-a intamplat, Dinamo pierzand ambele meciuri ale finalei in fata revelatiei campionatului, HCM Constanta, cu scorul de 27-30 si respectiv 25-32. Astfel, Turcu a incetat sa mai finanteze echipa, ceea ce a facut ca handbalistii dinamovisti sa nu-si mai primeasca salariile de peste doua luni.

SINCER. "Jucatorii nu trebuie sa se planga din cauza faptului ca nu si-au primit salariile fiindca nici ei nu au indeplinit obiectivele, dar cu toate acestea ei vor fi platiti pana la ultimul banut. Domnul Turcu nu poate da bani la infinit fara sa obtina ceva. Dansul s-a retras, dar va continua sa fie alaturi de club, in special va finanta echipa de fotbal si alte sectii, dar la handbal nu va mai da nimic", a declarat Marcel Popescu. Referitor la cele doua meciuri din finala campionatului national, presedintele dinamovist a recunoscut ca titlul a fost castigat de constanteni, pe merit: "Nu am nimic de reprosat arbitrilor, nici adversarilor care au jucat impecabil, ci handbalistilor nostri. Ei nu joaca la adevarata lor valoare si acest lucru a fost speculat de adversari".

Restanti la chirie

Surse autorizate din cadrul gruparii afirma ca in urma situatiei delicate in care se afla echipa de handbal, unii jucatori risca sa fie evacuati din apartamentele unde stau cu chirie, acestia fiind restanti pentru ca nu si-au primit banii de la club. "Nu este o situatie prea frumoasa, ne asteptam ca in fiecare moment sa fim evacuati. Am ajuns sa ne tinem hainele prin masina", ne-a declarat sub protectia anonimatului un handbalist.

Se va face curatenie

"Chiar daca am ratat cele doua obiective, castigarea campionatului si aducerea unei cupe europene la Bucuresti, in sezonul viitor o vom lua de la capat, dar sub o alta forma. Vom face putina curatenie prin contractele jucatorilor, adica le vom reanaliza. Exista riscul sa punem pe liber cativa handbalisti, insa le vom gasi echipa", a declarat Marcel Popescu. Referitor la sponsori, presedintele dinamovist a afirmat ca in urmatoarele trei saptamani se vor incheia niste contracte, bugetul echipei conturandu-se in jurul aceleasi sume ca si in sezonul care tocmai s-a incheiat, adica 500.000 de dolari.
×
Subiecte în articol: sport