După remiza primită cadou la Mediaş din partea lui Tiberiu Lajos, Dinamo a bifat un nou egal împotriva unei echipe aproape condamnate la retrogradare. În repriza secundă, singura ocazie de gol a aparţiunt echipei din Otopeni!
Ultimul fluier al centralului Marius Avram a dat semnalul unui cor de huiduieli din partea unor suporteri dezamăgiţi care au avut parte de un spectacol de cea mai joasă speţă din partea favoriţilor. În minutul 56, trupa lui Mircea Rednic a scăpat de inferioritatea numerică, stoperul Tamaş fiind iertat de un logic cartonaş roşu în urma unui fault din postura de ultim apărător asupra lui Lazici. Remiza a stârnit mânia acţionarilor dinamovişti: "De mult nu am mai văzut o echipă aşa dezordonată, nimeni nu alerga, nimeni nu se demarca. Nu mai sunt încrezător deloc în titlu. La Mediaş, au spus că terenul a fost de vină, acum terenul a fost perfect, dar pe teren a fost debandadă. Trebuie ca Mircea Rednic să se impună, nu ne aşteaptă nimeni, cine nu se implică, afară! Suferim şi noi, şi suporterii. Indiferent de următoarele meciuri, timp de două luni jucătorii nu vor mai lua nici un ban, vor fi blocate inclusiv contractele", s-a dezlănţuit la finalul partidei preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, la GSP TV.
Citește pe Antena3.ro