Granzii campionatului şi-au împărţit punctele aseară în Ştefan cel Mare. Steaua a dominat mai mult, a avut două bare, dar finalul le-a aparţinut gazdelor.
Derby-ul campionatului şi-a respectat aseară condiţia. Spectacol pe teren şi în tribune, faze la ambele porţi. Doar scorul a înţepenit după numai două goluri, rezultat care era considerat încă înainte de meci drept cel mai probabil la pronosticurile făcute la casele de pariuri pe tabela de final.DIFERENŢĂ. La primul meci după despărţirea de legenda Lăcătuş, Steaua a venit schimbată în bine în “Groapă”. Dorinel Munteanu a surprins titularizându-i pe Kapetanos în avansposturi şi pe Golanski pe flancul stâng al defensivei, iar mutarea din ofensivă s-a dovedit inspirată după numai opt minute de joc, când atacantul grec a marcat cu capul în urma unei centrări perfecte venite de la Bănel Nicoliţă. La adăpostul unui gol, tot trupa din Ghencea a presat, dar Semedo a trimis în transversală de la 16 metri un balon la care Lobonţ era spectator. Până la pauză, Dinamo nu s-a regăsit. Rednic a rămas acelaşi tehnician norocos şi în minutul 59, când Kapetanos trage ultimul cartuş, dar nimereşte bara din stânga lui Lobonţ, iar condiţia fizică precară acuzată de Munteanu după primele antrenamente făcute în Ghencea s-a văzut din plin. Căzuţi pe final, “roş-albaştrii” s-au masat în preajma propriului careu, permiţându-i lui Adrian Cristea să marcheze cu şapte minute înainte de final. Până la urmă, Dinamo îşi păstrează ecartul faţă de urmăritoarele sale, dar jocul scârţâie în continuare. Prestaţii alternante ale jucătorilor, dezechilibre evidente între compartimente, în timp ce Steaua a fost aseară echipa care a pierdut două puncte, chiar dacă Dinamo putea da lovitura decisivă pe final, când Ogăraru a respins de pe linie.
NEMULŢUMIT. Finalul meciului l-a găsit pe Dorinel Munteanu într-o stare confuză. Uşurat că nu a plecat cu o înfrângere în prima partidă pe banca Stelei, tehnicianul nu şi-a putut însă ascunde regretul de a nu fi păstrat avantajul până la final. “A fost un rezultat nedrept. Am fost mult mai buni decât Dinamo, care n-ar fi meritat nici un punct în această seară. Îmi felicit jucătorii, care au făcut cu toţii un meci foarte bun. Din păcate, am ratat mai multe ocazii, am avut şi două bare, iar toate acestea s-au răzbunat şi Dinamo ne-a egalat, în pofida cursului meciului. Sunt convins că pe viitor vom obţine victorii, sunt convins că suntem pe un drum bun”, a declarat Munteanu. De partea cealaltă, Rednic aproape a radiat după egalul in extremis scos de Dinamo: “Steaua a început mult mai bine, în timp ce noi am fost la pământ. Practic, am început meciul de la 0-1. Au avut o posesie mai bună, au fost şi acele bare, dar ocaziile respective au venit din şuturi de la distanţă, deci n-au fost ocazii propriu-zise. Cred că diferenţa a făcut-o pregătirea fizică, deoarece noi am fost mult mai proaspeţi pe final. Meritul nostru principal este că am crezut până în ultimul moment că putem reveni în meci”.
ECHIPELE:
DINAMO: Lobonţ –
Blay, Tamaş, J. Cesar, Diabate (’20 Izvoranu) – Torje, Ropotan, Boştină (’56
Miranda), Ad. Cristea – Dănciulescu (’61 Ze Kalanga), M. Niculae.
Antrenor: Mircea Rednic.
STEAUA: Zapata –
Ogăraru, D. Goian, Ghionea, Golanski – Nicoliţă, Rădoi, Lovin, Semedo (’66
Toja) – B. Stancu (’53 D. Moreno),
Kapetanos (’78 Pleşan).
Antrenor: Dorinel Munteanu.
Arbitri: Al. Deaconu – Cr. Nica, M. Savaniu
Stadion: Dinamo; Spectatori: 12.000
CLASAMENT – liga 1
1. Dinamo 13 9 2 2 20-10 29p (+8)
2. FC Unirea 13 9 0 4 23-11 27p (+9)
3. FC Timişoara* 12 9 2 1 23-12 23p (+11)
4. Steaua 13 6 5 2 21-11 23p (+5)
5. CFR Cluj 13 6 4 3 18-9 22p (+1)
6. “U” Craiova 13 6 4 3 20-15 22p (+1)
7. FC Argeş 13 6 3 4 18-15 21p (+3)
8. FC Braşov 13 4 7 2 10-6 19p (+1)
9. Rapid 12 6 1 5 17-14 19p (+1)
10. Oţelul 12 5 3 4 15-11 18p (0)
11. FC Vaslui 13 5 2 6 11-13 17p (-4)
12. Pandurii 13 4 3 6 13-19 15p (-3)
13. Gaz Metan 13 3 3 7 16-27 12p (-6)
14. Farul 13 3 3 7 11-20 12p (-9)
15. Poli Iaşi 13 3 3 7 9-21 12p (-9)
16. Gloria Bistriţa 13 3 2 8 12-16 11p (-10)
17. CS Otopeni 13 2 3 8 14-25 9p (-9)
18. Gloria Buzău 12 0 2 10 5-21 2p (-16)
* FC Timişoara a fost penalizată cu 6 puncte
Etapa viitoare: (Vineri, 7 noiembrie): Gloria Buzău – “U” Craiova, Unirea Urziceni – Oţelul Galaţi; (Sâmbătă, 8 noiembrie): Gaz Metan – Poli Iaşi, Pandurii – Gloria Bistriţa, FC Timişoara – Dinamo; (Duminică, 9 noiembrie): FC Braşov – CFR Cluj, FC Argeş – Farul, CS Otopeni – FC Vaslui, Rapid – Steaua.