x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo - Vladimir But, in probe!

Dinamo - Vladimir But, in probe!

de Marius Mihalcea    |    22 Ian 2007   •   00:00
Dinamo  -  Vladimir But, in probe!

Se pregatesc pentru Liga Campionilor. Delegatia gruparii din Stefan cel Mare a plecat sambata in Portugalia pentru un prim stagiu centralizat de pregatire, prilej cu care antrenorul Mircea Rednic va testa un fost castigator al UEFA Champions League.

Campioni in proportie de 90%, dinamovistii sunt aproape de a inregimenta un jucator familiarizat cu aerul tare al Ligii Campionilor, intrecere la care directorul executiv, Cristi Borcea, viseaza de ani buni cu ochii deschisi. Marea noutate a "cainilor rosii" este fostul international rus Vladimir But, castigator cu Borussia Dortmund, in 1997, al celei mai galonate competitii europene intercluburi, 3-1 in finala cu Juventus Torino. Mijlocasul ofensiv se afla deja sub comanda lui Mircea Rednic la Rio Maior, locul unde si-a stabilit liderul Ligii 1 cartierul general, dar inainte sa semneze un contract cu Dinamo va trebui sa dea dovada calitatilor sale.

AVANTAJOS. But a ajuns in curtea "alb-rosiilor" prin intermediul omului de afaceri Ionel Oprea, cu care fotbalistul este foarte bun prieten. "But ramane un jucator foarte bun, dar decizia o va lua domnul Rednic", considera Oprea. Conducatorii lui Dinamo spera ca Rednic sa ajunga la aceeasi concluzie cu omul de afaceri. Din doua motive, ambele de ordin financiar. Primul: mijlocasul de 29 de ani este liber de contract, el reziliindu-si si ultima intelegere pe care o avut-o cu Hannover, fapt pentru care, daca-l vor achizitiona, Borcea si compania nu vor mai fi nevoiti sa apeleze la card. Al doilea: pretentiile fotbalistului nu sunt exagerate, But multumindu-se cu un salariu de 150.000 de dolari pe an, cu tot cu bonusuri.
0-1 cu Vitoria
In primul meci din cadrul stagiului din Portugalia, Dinamo a jucat aseara la Guimaraes cu Vitoria, echipa situata pe locul 7 in liga secunda. Surprinzator, gazdele s-au impus cu 1-0, gratie golului reusit in minutul 72 de Bakari. Mircea Rednic a inceput meciul cu urmatoarea echipa: Romanovs - Blay, Moti, Radu Stefan, Pulhac - Ropotan - Ad. Cristea, C. Munteanu, Balace - Cl. Niculescu, Danciulescu. In repriza a doua, liderul Ligii 1 a jucat in formula: Matache - Homei, L. Goian, Smirnovs, Pulhac - Margaritescu - Ad. Cristea, C. Munteanu (Mendy, 58), Balace - D. Serban - Danciulescu.
A ratat Steaua
But a fost anul trecut si in atentia Stelei. Rusul a fost recomandat "ros-albastrilor" de impresarul Ionel Tache pentru a-l inlocui pe Victoras Iacob, care tocmai accidentase. "E un atacant dur, artagos", l-a descris agentul. Oficialii campioanei au ramas insa impasibili, chiar daca But era tot liber de contract, dupa ce isi incheiase socotelile cu Sinik Iaroslav. Altfel, Dinamo va juca in aceasta seara primul meci amical dintr-un total de sapte, adversara fiindu-i Vitoria Guimaraes, locul 7 in liga secunda portugheza.

×
Subiecte în articol: sport