x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport DNA - Ancheta blocata

DNA - Ancheta blocata

07 Feb 2007   •   00:00

Seful Directiei Nationale Anticoruptie, Daniel Morar, a declarat ieri ca DNA a primit raspunsuri complete doar la patru dintre cele 23 de comisii rogatorii trimise in Europa si Asia in cadrul anchetei privind transferurile unor jucatori de fotbal in perioada 1990-2006, in lipsa acestor informatii, ancheta neputand fi finalizata.

Un caz care a facut valva este cel al transferului lui Adrian Mutu de la Dinamo la Inter Milano in 2000, care, potrivit presei italiene, s-a realizat pentru suma de 6 milioane de dolari, cu 3,9 mai mult decat apare in actele aflate in posesia gruparii din Soseaua Stefan cel Mare, care fusesera semnate de Cristi Borcea si Vladimir Cohn, vicepresedinti la acea vreme. In atentia DNA se afla si transferul lui Florin Bratu de la Rapid la Galatasaray in 2003, cand Ioan Becali si Gica Popescu (foto) ar fi incasat ilegal un comision de aproximativ un milion si jumatate de dolari, desi fostul international nu era impresar la data respectiva.

×
Subiecte în articol: sport