Initiativa Jurnalului National de a premia jucatorul, antrenorul si arbitrul lunii a continuat sambata, 5 iunie, cu decernarea trofeelor pentru luna mai, in cadrul clubului privat Mc Moniâs din Bucuresti. A fost ultima festivitate pana la reluarea noului sezon fotbalistic.
Acordarea Trofeelor Jurnalul National celor mai buni "actori" ai fotbalului romanesc a ajuns la a treia editie, si ultima, pana la inceperea Diviziei A. Jurnalul National a fost primul ziar din Romania care a apreciat in mod oficial evolutiile celor mai constanti jucatori, antrenori si arbitri din Divizia A pe parcursul unei luni. Acest gen de actiune este imbratisat si de marile publicatii din Europa, cum ar fi LâEquipe (Franta), Daily Record (Anglia), Marca (Spania), Gazzetta Dello Sport (Italia) si Fanatik (Turcia) fac acest lucru de ani in sir.
Premiantii lunii mai
Dupa voturile departamentului SPORT al Jurnalului National, premiantii lunii mai au fost Ionel Danciulescu, care a fost desemnat cel mai bun jucator. La antrenori a fost o situatie mai delicata dat fiind faptul ca a trebuit sa acordam doua trofee unor tehnicieni la fel de merituosi. Ioan Andone, pentru ca a adus titlul lui Dinamo, dupa un parcurs excelent in luna mai, si Sorin Cartu, omul care a revitalizat Otelul Galati, calificand-o in finala Cupei Romaniei si terminand campionatul pe un nesperat loc 5, fara sa cunoasca infrangerea in luna mai. In ceea ce priveste arbitrul, trofeul a fost acordat focsaneanului Ionica Serea, singurul cavaler al fluierului care a fost ferit de contestatii si a dus la bun sfarsit doua partide foarte importante pentru configuratia finala a clasamentului: Otelul - Steaua si Apulum - Petrolul.
Citește pe Antena3.ro
Destinsi
Prezent pentru a doua oara in postura de premiant, Ioan Andone a sosit foarte relaxat la intalnirea cu cei care l-au premiat. La putin timp dupa acesta, si-a facut aparitia si Sorin Cartu, care nu s-a sfiit sa-l atace, in gluma, pe eternul sau rival, Ioan Andone, aducandu-i aminte ca acum cativa ani a fost secundul sau la reprezentativa olimpica. "El a fost secundul meu, dar eu nu o sa mai fiu secundul lui niciodata. Andone vorbeste mult, are o gura mare. Asa este si poreclit "gura mare"", a afirmat Cartu, replica dinamovistului fiind pe masura: "Astea sunt dâale lui Sorin, parca nu stiti cum este el, tot o gura mare".
Andone: "N-avem forta Stelei la Liga!"
Data trecuta v-am promis ca o sa mai vin la voi si uite ca m-am tinut de cuvant. Sper ca si in sezonul viitor sa ma numar printre castigatori in cat mai multe luni.
Ce pot sa spun, a existat un precedent la Dinita. Astea sunt legile, iar Dinamo nu are nici o putere. N-avem forta Stelei la Liga! Daca era vreun jucator din Ghencea in locul lui Danciulescu decizia era alta, scapa de suspendare. Toata lumea stie ca Steaua este favorizata de LPF.
Este un jucator foarte important in angrenajul pe care eu l-am conceput. Nu uitati ca el impreuna cu Claudiu Niculescu au format un cuplu letal in atacul lui Dinamo. Pot sa va spun ca va fi greu fara el, dar avem destui inlocuitori.
M-ati pus intr-o postura mai delicata si nu stiu ce sa va spun. Asteptam sa se termine si acest ultim act, si atunci vom trage linie. Cred ca sigur va pleca Alexa, dar mai multe nu va spun. Asteptati si o sa vedeti.
Avem sanse destul de mici. Speram totusi sa trecem de turul doi, sa intram macar in UEFA. Dar, daca ne uitam pe lista posibilelor adversare din turul trei, ne apuca groaza. Totusi sper sa avem noroc.
Magicianul Sorin Cartu
Sincer sa fiu, eu cand am preluat Otelul am avut ca obiectiv evitarea retrogradarii. Dar, printr-o mobilizare exemplara a elevilor mei, am reusit sa ajungem unde suntem acum.
Da, sunt satisfacut de lot, dar mi-ar mai trebui cativa jucatori. Totusi, cu riscul de a ma repeta, parcursul bun al echipei se datoreaza in mare masura lotului actual. Nu eu sunt principalul artizan al calificarii in Cupa UEFA, ci ei.
Cand am plecat am fost foarte dezamagit, dar acum pot spune ca mi-a trecut. Am gasit la Galati un conducator, pe domnul Boghici, si niste oameni dornici de a face performanta.
Stati sa inceapa si pe urma vorbim. Va dati seama ca ne este foarte greu, dar este datoria noastra sa ne jucam sansele.
Ionica Serea: "E primul meu trofeu"
Primul sosit la Mc Moniâs a fost arbitrul Ionica Serea, care a fost extrem de amabil cu toti cei din jur. Acesta s-a declarat foarte incantat de premiul primit. "Nici nu va dati seama ce bucurie mi-ati produs acordandu-mi aceasta distinctie. Ma aflu pentru prima oara in aceasta postura. E primul meu trofeu castigat, in calitate de arbitru. A fost destul de greu pentru ca am avut si eu niste mici sincope. Pot sa va spun ca in acest an, arbitrajul a fost unul bun si s-a vazut implicarea lui Ion Craciunescu. Aceasta editie de campionat a fost cea mai buna din cariera mea de arbitru. Sper ca urmatoarea sa fie si mai buna", a declarat focsaneanul Serea.
MODESTIE
"Acest trofeu nu este numai al meu, ci al intregii echipe. Din pacate, sunt mahnit ca nu pot juca in finala Cupei Romaniei. Mai multe nu are rost sa spun" Ionel Danciulescu, jucator Dinamo