x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dorinel Munteanu, aproape de a antrena Timişoara

Dorinel Munteanu, aproape de a antrena Timişoara

21 Iun 2009   •   00:00
Dorinel Munteanu, aproape de a antrena Timişoara

Poli Timişoara pare să se fi oprit la un antrenor pe gustul ei. Acesta va fi, după toate probabilităţile, Dorinel Munteanu. Acesta este aşteptat la negocieri, astăzi şi mâine, după ce îşi va fi încheiat şi socotelile cu U Cluj.



Principala motivaţie a lui Marian Iancu pare să fie experienţa de Champions League, anunţă antena3.ro.

"Vreau un antrenor care să fi antrenat în Champions League şi care să facă o pregătire de vară exemplară. Nu vreau să păţim ca în sezonul trecut, cînd am încheiat campionatul în genunchi. Tot ce pot să spun e că e neamţ. Atât! Luni va veni din Germania şi vom discuta faţă în faţă", arăta Iancu, citat de gsp.ro.

"Neamţul" a antrenat Steaua în Liga Campionilor, în trei meciuri din şase. Anterior, el a mai trecut pe banca tehnică a CFR Cluj, FC Argeş, FC Vaslui, Steaua şi U Cluj, fără rezultate remarcabile

Cu toate acesta, finanţatorul bănăţean se bazează pe stilul spartan de pregătire al lui Munteanu.

Printre numele despre care s-a vehiculat că ar fi aproape de Timişoara s-au numărat şi Lothar Matthaus, Ovidiu Sabău, dar şi un italian. (V.A.)

×
Subiecte în articol: sport