După ce şeful său de la Oţelul, Marius Stan, a anunţat că va cere Parchetului din Galaţi să-i verifice convorbirile telefonice pe care le-a avut înaintea meciului cu Universitatea Craiova, Dorinel Munteanu a ajuns azi la DNA! Nu însă la Serviciul Teritorial din Galaţi al respectivei instituţii, ci la cel din Piteşti, unde tehnicianul grupării de la Dunăre a fost audiat în dosarul de corupţie din fotbal, în care este implicat omul de afaceri Cornel Penescu şi mai mulţi arbitri.
Nici o legătură aşadar cu SMS-urile invocate acum câteva zile de finanţatorul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu. Dorinel Munteanu a părăsit sediul DNA Piteşti după ceva mai bine de o oră. "M-au chemat în cazul Penescu, dar mă aşteptam să fiu chemat, fiindcă am fost angajatul lui Penescu. Nu sunt surprins şi nu mi-a fost teamă. Am dat doar o declaraţie şi o să mă mai prezint de câte ori o să mai fiu chemat", a spus "Munti" la plecare.
Legat de presupusele SMS-uri pe care le-ar schimbat cu finanţatorul Craiovei, Adrian Mititelu, înaintea meciului direct din ultima etapă a campionatului, Dorinel a afirmat: "Să vedem ce au de interceptat şi ce este în acele SMS-uri. Nu există SMS-urile de care vorbea domnul Porumboiu".
"O audiere la DNA nu înseamnă o învinuire sau o vinovăţie a lui Dorinel. A fost chemat să-şi spună o părere despre lucrurile care s-au întâmplat în perioada când era antrenor la FC Argeş, al cărei patron era Penescu. Noi ne manifestăm în continuare încrederea în Dorinel fără nici un fel de rezerve", a declarat preşedintele Oţelului, Marius Stan.
Levy acuză
Curg acuzele de blat în Liga 1! Antrenorul Unirii Urziceni, Ronny Levy, consideră că echipa sa a pierdut titlul din cauza unor meciuri "aranjate". În acest sens, tehnicianul israelian a dat ca exemplu meciul "U" Craiova - CFR Cluj, scor 2-3, din etapa a 32-a a Ligii 1. "La pauză, scorul era 2-0 pentru Craiova, care evolua cu un om în plus. Eu mă bucuram, eram în continuare în lupta pentru titlu, apoi cineva mi-a zis: «Nu te bucura degeaba. E aranjat să se termine 3-2 pentru Cluj». La sfârşit nu-mi venea să cred că a avut dreptate", a declarat Levy în ţara sa.