Duelul titanilor, în semifinale la Roland Garros
Cea mai aşteptată semifinală masculină de la ediţia din 2019 a turneului de la Roland Garros este cea dintre Rafael Nadal şi Roger Federer. Cele două legende alte tenisului vor juca împreună cel de-al 39-lea meci. În clasamentul întâlnirilor directe, spaniolul conduce cu 23-15.
După ce l-a învins în sferturi pe compatriotul său, Stanislas Wawrkina, Roger Federer a declarat că de-abia aşteaptă să joace contra lui Nadal: „Sunt foarte bucuros să joc contra lui Rafa. Dacă vrei să consideri că ai reuşit ceva pe zgură, atunci, la un moment dat, trebuie să treci de Rafa, pentru că este foarte puternic şi este întotdeauna acolo. Nu este uşor să joci contra unui stângaci, Rafa sau altul. Asta schimbă totul. Şi când joci contra unui stângaci, este un meci diferit, interesant. Înainte, detestam asta. Acum ador, pentru că este o imensă provocare”, a declarat elveţianul în vârstă de 37 de ani.
Nadal e sentimental
Şi Rafael Nadal aşteaptă cu emoţie duelul cu marele său rival: „Este un nou episod între noi. Va fi un moment special, pentru el, pentru mine. Întotdeauna sunt meciuri speciale. Eu cred că va juca agresiv, va schimba ritmul, va urca la fileu. Sper să-l pun în pericol, dacă nu, eu voi fi acela...”, a afirmat Nadal la finalul partidei pe care a câştigat-o împotriva japonezului Kei Nishikori.
2 victorii are Roger Federer în faţa lui Rafael Nadal pe zgură. Cei doi nu s-au mai întâlnit pe „suprafaţa roşie” de şase ani, de la finala din 2013 de la Roma.

Ştiri din .ro
Eduard Novak: Sporturile olimpice nu au baze de pregătire în țară
Alfredo Quintana a murit. Portarul naţionalei de handbal masculin a Portugaliei avea 32 de ani
Propunere LPF: Berea slab alcoolizată ar putea fi consumată pe stadioane!
Simona Halep s-a vaccinat împotriva COVID-19
Fotbal feminin: România a învins Croația în deplasare
(P) Ce șanse mai are FC Barcelona în Champions League după înfrângerea la scor cu PSG?
A început campania de vaccinare a loturilor naționale de fotbal
Andreea Prisăcariu a câștigat turneul ITF de la Antalya
Novak Djokovic a câștigat primul turneu de Grand Slam al anului
Naomi Osaka a câștigat turneul de tenis Australian Open
A fost stabilită perioada de desfășurare a Campionatului European de volei feminin
Simona Halep, 350 de săptămâni în Top 10 mondial. „Nimeni n-o poate scoate din elită!”
