x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Echipa nationala - Impaciuitorul Mircea Sandu

Echipa nationala - Impaciuitorul Mircea Sandu

08 Sep 2005   •   00:00
Echipa nationala - Impaciuitorul Mircea Sandu

Dupa ce fostul selectioner Anghel Iordanescu a iesit ieri la contraatac, spunand ca el a lasat echipa nationala pe primul loc, presedintele FRF, Mircea Sandu, a remis ieri un comunicat prin care incearca sa calmeze spiritele.

DIPLOMAT. Liderul de la Casa Fotbalului a folosit un ton protocolar, nedorind sa atace pe nimeni: "Nu-l culpabilizez, si in nici un caz nu voi face acest lucru, pe domnul Iordanescu pentru eventuala pierdere a calificarii la turneul final al Mondialului de anul viitor. Nu am spus altceva decat ca la meciul de la Erevan (n.r. - 1-1 cu Armenia) Iordanescu ar fi trebuit sa selectioneze jucatori experimentati, cum ar fi Dorinel Munteanu sau Adrian Ilie, capabili sa acopere golul lasat de accidentarile si suspendarile cu care ne-am confruntat inaintea acelei partide".

OBSERVATORI. Mircea Sandu a fost delegat de UEFA observator la partida Olympique Marseille - Germinal Beerschot, programata la 29 septembrie in mansa secunda a turului I al Cupei UEFA.
In aceeasi zi, presedintele CCA, Ion Craciunescu, si finantatorul clubului FC Vaslui, Adrian Porumboiu, vor fi observatori pentru arbitri la meciurile Sampdoria - Vitoria Setubal, respectiv Aris Salonic - AS Roma in Cupa UEFA. In grupele Ligii Campionilor, UEFA a delegat observator pentru arbitri pe Nicolae Grigorescu la meciul Olympiakos Pireu - Rosenborg din 13 septembrie si observator de joc pe Cristian Bivolaru la FC Thun - Sparta Praga de la 27 septembrie.

×
Subiecte în articol: sport