x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Echipa naţională - Posibil şi Muntenegru

Echipa naţională - Posibil şi Muntenegru

de Jurnalul National    |    24 Dec 2007   •   00:00

Prezent la un turneu de juniori, preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat ieri că este foarte probabil ca naţionala Romăniei să dispute anul viitor, la 26 martie, un meci amical cu reprezentativa similară a Rusiei, echipă calificată de asemenea la EURO-2008.

"In principiu, amicalele cu Israel şi cu Rusia sunt aranjate. Poate că, dacă Victor Piţurcă işi doreşte, vom incerca să mai aranjăm un meci cu Muntenegru in luna mai", a spus Sandu, care a comentat apoi şi faptul că Olanda, viitoarea adversară de la CE, are perfectate deja cinci partide de verificare: "E treaba Olandei că joacă cinci amicale. La noi important e ce işi doreşte Piţurcă".

Şeful federaţiei a mai spus că promovarea arbitrului Alexandru Tudor in Premier Class, a doua grupă valorică a UEFA, este una normală: "Nu ne-a surprins promovarea lui Tudor. In ultimul timp, arbitrajul romănesc este din ce in ce mai bine văzut. Este o promovare meritată. Mai sunt şi alţi arbitri care vin din urmă. Şi Balaj este un arbitru foarte bun".

×
Subiecte în articol: sport