x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Elogiaţi de spanioli

Elogiaţi de spanioli

de Marius Mihalcea    |    18 Sep 2009   •   00:00
Elogiaţi de spanioli
Sursa foto: /AFP/MEDIAFAX

La prima lor apariţie în competiţia intercluburi numărul unu din lume, ialomiţenii au impresionat în special printr-o disciplină tactică de fier şi o disponibilitate la efort dusă uneori până la extrem.



Cuvintele de laudă la adresa Unirii Urziceni au venit atât din tabăra adversă, cât şi din partea presei iberice, care a subliniat faptul că FC Sevilla a trebuit să se întrebuinţeze serios pentru a-şi trece în cont cele trei puncte. "Sevilla a tras din greu pentru a o învinge pe muncitoarea Unirea. Providenţialul Luis Fabiano a pavat Sevillei drumul spre victorie. Goluri, puncte, milioane. Dar andaluzii au muncit mai mult decât credeau în faţa hăţişului românilor. Unirea nu a fost o echipă strălucitoare, ci un grup care, într-o dezordine ordonată, a pus capcane în faţa lui Arlauskis. Doar Bilaşco a stat în faţa mingii. Fără a înfrunta un adversar de rang înalt, băieţii lui Jimenez au avut mai multe dificultăţi decât estimau. Adevărul e că Unirea nu s-a descompus aproape niciodată, echipa s-a solidificat ca un zăcământ, singurul antidot fiind răbdarea. În nici un caz nervii, Sevilla parcă şi-a pus capul într-o găleată cu gheaţă, ca să-şi păstreze sângele rece", a reflectat perfect cele petrecute pe teren publicaţia Diario de Sevilla.

AS: "UNIREA A FOST O NUCĂ TARE"

Celebrul cotidian spaniol As a marjat pe aceeaşi idee: "Soldaţii lui Dan Petrescu nu au mişcat un deget fără aprobarea generalului român. Riguroasă, disciplinată până la extrem, Unirea a fost o nucă tare, fiind nevoie de eforturi speciale pentru a fi învinsă de Sevilla, care a dat dovadă de inteligenţă, controlând jocul. Unirea a rezistat eroic". Antrenorul Sevillei, Manolo Jimenez, s-a arătat şi el impresionat de prestaţia campioanei României: "Ştiam că ne aşteaptă un meci greu, jucătorii Unirii au stat tot timpul în spatele balonului şi este foarte bine că nu am primit gol şi am marcat de două ori în faţa unei echipe interesante la nivel defensiv". Toate aceste elogii l-au lăsta rece pe Dan Petrescu. "Mă aşteptam la mai mult, dar sper să ne luăm revanşa în retur", a declarat tehnicianul Unirii.

Egal fără Marica

În cealaltă partidă a grupei G, VfB Stuttgart şi Glasgow Rangers au terminat nedecis, scor 1-1, pe terenul germanilor. Anunţat iniţial titular la nemţi, internaţionalul român Ciprian Marica nu numai că nu a mai apărut în prima garnitură a lui VfB, ci a rămas pe banca de rezerve până la final. Tehnicianul şvabilor, Markus Babbel, a mers în ofensivă pe mâna lui Cacau şi Pogrebniak, iar mai apoi pe cea a lui Schieber.  "Rezultatul de egalitate înregistrat la Stuttgart le ţine pe cele două echipe în apropierea noastră, ceea ce e bine pentru noi, pentru că nu ne îndepărtăm din start de locul trei, cel care asigură şi el calificarea în primăvara europeană, e adevărat că în Europa League. Oricum, având în vedere că nici o echipă românească nu a reuşit până acum să treacă de grupele Ligii Campionilor, locul 3 rămâne obiectivul cel mai realist pe care ni-l putem propune, iar Rangers rămâne principalul nostru adversar", a declarat preşedintele Unirii, Mihai Stoica. Următorul joc al Unirii va fi la 29 septembrie, în Ghencea, contra lui Stuttgart.   

Am suferit, deoarece nu avem experienţă într-o astfel de competiţie şi pentru că jucătorii mei au fost copleşiţi de importanţa meciului. Cred că momentul psihologic al întâlnirii s-a petrecut în prelungirile primei reprize, atunci când am primit primul gol"
Dan Petrescu - antrenor Unirea Urziceni

×
Subiecte în articol: sport