x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Ca să nu mai existe probleme cu autocarele în următoarele etape, organizatorii Turului Franţei vor apela la Liviu Dragnea, regele autocariadelor!

Ca să nu mai existe probleme cu autocarele în următoarele etape, organizatorii Turului Franţei vor apela la Liviu Dragnea, regele autocariadelor!

de Sorin Anghel    |    29 Iun 2013   •   19:14
Ca să nu mai existe probleme cu autocarele în următoarele etape, organizatorii Turului Franţei vor apela la Liviu Dragnea, regele autocariadelor!
Sursa foto: EPA/GUILLAUME HORCAJUELO

Aşteptările sunt mari în Turul Franţei, care a ajuns pentru prima oară în Corsica acum, la ediţia cu numărul 100. Dacă la start am avut parte de peisaje unice, atmosferă frumoasă şi multe aprecieri asupra insulei unde s-a născut Napoleon Bonaparte, pe traseu lucrurile nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor în prima etapă a Marii Bucle, desfăşurată între Porto-Vecchio şi Bastia, pe o distanţă 218 kilometri. Sosirea a fost demnă de filmele cu proşti!

Cursa a fost dinamitată în ultimii kilometri, iar acest lucru s-a petrecut numai din cauza unor greşeli de organizare. Câteva bannere prost amplasate au fost luate de vânt şi au venit ca o seceră peste rutieri. Evident, a urmat o căzătură în lanţ, fapt ce a dus la ruperea plutonului. Printre victime s-au aflat şi sprinteri veritabili precum slovacul Peter Sagan. Britanul Mark Cavendish a rămas fără “tren” şi a trebuit să îi lase pe alţii să se lupte pentru primul tricoul galben din ediţia 2013 a Marii Bucle. De asemenea, neamţul Andre Greippel a avut o problemă tehnică şi a trebuit să se oprească pentru a schimba bicicleta.

În timp ce rutierii îşi lingeau rănile, la sosire era haos. Autocarul echipei Orica a ajuns în zona de finish, dar nu putea ajunge în parcare din cauza faptului că vehiculul era mai înalt decât “cupola” aflată deasupra liniei de sosire. S-a luat în calcul mutarea finish-ului mai “jos” cu trei kilometri, exact dupa un sens giratoriu foarte periculos, dar, în cele din urmă, francezilor le-a venit ideea de a da autocarul câţiva metri înapoi pentru a-i face loc într-o parcare destinată automobilelor.

În aceste condiţii, sprintul final a fost disputat de oameni din linia a doua. A câştigat germanul Marcel Kittel, de la Argos Simano, urmat de norvegianul Alexander Kristoff, de la Katusha, şi olandezul Danny van Poppel, de la Vacansoleil. Kittel nu doar că a primit tricoul galben, dar tot el a fost cel care a îmbrăcat tricoul alb, pentru liderul clasamentului destinat rutierilor Under 25, şi tricoul verde, care se cuvine celui mai bun sprinter.

Circul nu s-a terminat după ce rutierii au trecut linia de sosire. Organizatorii nu au putut anunţa timpii de concurs, fapt ce a stârnit un val de nemulţumire din partea echipelor. Majoritatea celor ce participă la Marea Buclă vorbesc frumos despre Corsica, dar se arată nemulţumiţi de înghesuiala din insula aflată în Marea Mediterană. Organizare mai proastă ca în prima etapă nu întâlneşti nici măcar la Turul României, care începe mâine la Marghita. Scena cu autocarul echipei Orica este demn de o sosire la Dorohoi. Pentru a preîntâmpina astfel de probleme, organizatorii Marii Bucle au nevoie de ajutor din ţara noastră. Specialist în autocare, Liviu Dragnea ar putea să rezolve orice situaţie de acest fel. Etapa a doua, programată mâine, între Bastia şi Ajaccio, se întinde pe o distanţă de 173 de kilometri. Traseul este mult mai dificil decât cel de astăzi, dar nu trebuie să ne aşteptăm ca unul dintre marii favoriţi să atace deja. Putem doar să aflăm în formă se află oameni precum Froome, Evans, Contador, Rodriguez, Valverde sau Andy Schleck.  

×
Subiecte în articol: turul frantei 2013