Comitetul olimpic chinez (COC) a anunţat că susţine decizia Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) care a retras medaliile de aur unui număr de trei halterofile din China care le câştigaseră la JO 2008 de la Beijing.
''Comitetul olimpic chinez condamnă cu fermitate rezultatele pozitive care au ieşit la reanalizarea testelor antidoping la cele trei halterofile, al căror comportament este împotriva moralităţii sportive şi a spiritului olimpic. Comitetul olimpic chinez respectă verdictul CIO şi va lansa propria investigaţie în ceea ce priveşte depistarea dopajului în rândul sportivilor săi'', se arată într-un comunicat al COC, conform Xinhua.
Trei halterofile chineze, medaliate cu aur la JO 2008 de la Beijing, au fost descalificate pentru dopaj, printr-o decizie luată joi de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), a anunţat AFP, scrie Agerpres.
Hotărârea CIO a venit în urma reanalizării probelor date atunci la controlul antidoping.
Conform sursei citate, este vorba despre Lei Cao, medaliată cu aur la categoria 75 kg, Xiexia Chen, la 48 kg, şi Chunhong Liu, câştigătoare la categoria 69 kg.