Starul englez David Beckham a primit, duminică seară, la Londra, din partea BBC Sport premiul pentru întreaga carieră. Trofeul i-a fost înmânat de către legendarul Sir Bobby Charlton.
Beckham a fost însoţit la festivitate de soţia sa Victoria alături şi de cei trei copii: Brooklyn, 11 ani, Romeo, 8 ani, şi Cruz, 4 ani, precum şi de mama lui, Sandra.
"În primul rând, ţin să le mulţumesc soţiei şi copiilor mei. Nu numai că mi-a dăruit trei băieţi minunaţi, dar m-a sprijinit mereu şi mă inspiră în fiecare zi. Prin urmare, Victoria, Brooklyn, Romeo şi Cruz, vă mulţumesc!", a spus Beckham. Să primesc la doar 35 de ani un astfel de premiu şi, mai mult, să-l primesc din mâinile lui Sir Bobby Charlton, este o mare onoare pentru mine. Am lucrat de-a lungul anilor cu unii dintre cei mai buni antrenori, dar, evident, pentru mine cel mai bun manager din fotbal, cel pe care-l consider şi acum ca un tată, la atâţia ani după ce l-am cunoscut, este Sir Alex Ferguson. Trebuie să le mulţumesc şi părinţilor mei care au sacrificat multe lucruri, surorilor, bunicilor, familiei, prietenilor şi altor oameni care au lucrat cu mine şi pentru mine. În acest an am fost în Afganistan şi i-am cunoscut pe curajoşii militari englezi de acolo. Ei îşi riscă zilnic viaţa pentru a-i salva pe alţii. Dedic acest premiu bărbaţilor şi femeilor care servesc ţara noastră în Afganistan! Multă sănătate şi Crăciun fericit", a spus David Beckham.
Premiul pentru întreaga activitate a mai fost acordat fostului său antrenor, Sir Alex Ferguson, fotbalistului George Best şi jucătorului spaniol de golf Severiano Ballesteros.