x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Demisie la SportAccord! Marius Vizer nu mai e preşedintele organizaţiei

Demisie la SportAccord! Marius Vizer nu mai e preşedintele organizaţiei

31 Mai 2015   •   19:01
 Demisie la SportAccord! Marius Vizer nu mai e preşedintele organizaţiei
Sursa foto: Marius VIZER / sportaccord.com

Românul Marius Vizer a demisionat duminică din funcţia de preşedinte al organizaţiei mondiale SportAccord, ca urmare a dezacordului pe care l-a avut cu Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) pe tema controlul federaţiilor sportive internaţionale.

Vizer, care ocupă şi postul de preşedintele Federaţiei internaţionale de judo (IJF), l-a acuzat pe Thomas Bach, preşedintele CIO că frânează iniţiativele federaţiilor internaţionale şi a criticat slaba prezenţă a acestora din urmă în sânul CIO.

"De când am fost ales la conducerea SportAccord, am încercat regulat să dezvolt o colaborare constructivă cu CIO şi cu preşedintele său Thomas Bach (...). Din nefericire, ea nu a devenit niciodată o realitate", afirmase Vizer în luna aprilie, după realegerea sa în fruntea SportAccord.

El a reproşat de asemenea CIO că a blocat dezvoltarea unor evenimente multisport şi a estimat că Agenda 2020, adoptată de Bach, "nu aduce aproape niciun beneficiu sportului, federaţiilor sau sportivilor".

Imediat după această luare de poziţie, mai multe Federaţii sportive internaţionale importante, şi-au anunţat, pe rând, retragerea din organizaţia SportAccord.

Sursa: Agerpres 

×
Subiecte în articol: marius vizer sportaccord demisie cio