x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Messi, amendat pentru că l-a luat de gât pe antrenorul echipei adverse

Messi, amendat pentru că l-a luat de gât pe antrenorul echipei adverse

de Redacția Jurnalul    |    26 Feb 2025   •   17:15
Messi, amendat pentru că l-a luat de gât pe antrenorul echipei adverse
Sursa foto: Hepta

Messi a încălcat politica MLS și a fost amendat pentru gestul său nesportiv.

Lionel Messi a fost amendat de MLS cu o sumă nedeclarată pentru încălcarea politicii ligii referitoare la ridicarea mâinilor la fața, capul sau gâtul unui adversar.

Comisia de disciplină a MLS a luat decizia de a-l amenda pe Messi, 37 de ani, atacantul lui Inter Miami, în urma unui incident petrecut la finalul meciului cu New York City FC, scor 2-2, din 22 februarie, informează Reuters.

Messi, câștigătorul de opt ori Balonul de Aur, a fost văzut apropiindu-se de un membru al staff-ului tehnic al echipei adverse și punându-i mâna pe ceafă.

Coechipierul său Luis Suarez a fost, de asemenea, amendat pentru încălcarea aceleiași politici MLS, după ce l-a ciupit de ceafă pe jucătorul advers Birk Risa într-un incident la pauză.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Lionel Messi amenda mls