x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport România, printre cele peste 30 de state care vor interzicerea sportivilor ruși și belaruși

România, printre cele peste 30 de state care vor interzicerea sportivilor ruși și belaruși

de Redacția Jurnalul    |    21 Feb 2023   •   09:30
România, printre cele peste 30 de state care vor interzicerea sportivilor ruși și belaruși
Sursa foto: Hepta

Mai mult de 30 de țări, printre care Statele Unite, Marea Britanie, Franța, precum și România, au promis că vor susține interzicerea participării sportivilor ruși și belaruși de la evenimente sportive internaționale, se arată într-un comunicat al guvernului britanic.

Măsura sporește presiunea asupra Comitetului Internațional Olimpic (CIO), care încearcă cu disperare să evite ca Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 să fie afectate de invazia Rusiei în Ucraina.

Declarația de luni vine în urma unor propuneri recente ale CIO, care sugerează că se explorează o cale pentru a permite sportivilor ruși și bieloruși să revină în competiții ca neutrii, inclusiv la Jocurile Olimpice de anul viitor.

"Există îngrijorări serioase cu privire la cât de fezabil este ca sportivii ruși și belaruși să concureze în mod neutru, având în vedere că sunt finanțați și susținuți direct de statele lor", a precizat declarația guvernului britanic.

Organizatorii Paris 2024 au insistat la începutul lunii că vor respecta decizia CIO privind participarea sportivilor ruși și bieloruși la Jocurile Olimpice.

Cu toate acestea, primarul Parisului, Anne Hidalgo, a declarat că nu ar trebui să existe nicio delegație rusă la JO de la Paris, atât timp cât războiul din Ucraina, pe care Moscova îl numește "operațiune specială", este în desfășurare.

Ucraina a amenințat că va boicota Jocurile dacă sportivii ruși și bieloruși vor participa, iar boxerul ucrainean Oleksandr Usyk, campion mondial și campion olimpic la categoria grea în 2012, a declarat că rușii vor câștiga "medalii de sânge, morți și lacrimi" dacă li se va permite să participe.

Astfel de amenințări au reînviat amintirile boicoturilor din anii 1970 și 1980, în timpul Războiului Rece, care bântuie și astăzi organismul olimpic mondial, iar acesta a cerut Ucrainei să renunțe la ele.

CIO a declarat că un boicot ar încălca principiile Cartei Olimpice, iar includerea rușilor și bielorușilor se bazează pe o rezoluție a ONU împotriva discriminării în cadrul mișcării olimpice.

De la invazia Ucrainei, multe organisme sportive au mutat evenimente și au suspendat echipele sau sportivii ruși și belaruși, în timp ce sponsorii au pus capăt contractelor în semn de protest față de război.

Guvernul britanic a adăugat luni că Rusia și Belarus pot "deschide calea pentru revenirea deplină a sportivilor lor în comunitatea sportivă internațională prin încheierea războiului pe care l-au început".

La începutul acestei luni, președintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy a luat parte la o reuniune online la care au participat 35 de miniștri și care a fost prezidată de Marea Britanie pentru a discuta apelul la interdicție.

El a subliniat că 228 de sportivi și antrenori ucraineni au murit în urma agresiunii rusești.

Din partea României, documentul a fost semna de Ministrul Sportului Carol Eduard Novak.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: romania interzicerea sportivilor ruși