x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Simona Halep dă în judecată compania furnizoare a suplimentului legat de dopaj

Simona Halep dă în judecată compania furnizoare a suplimentului legat de dopaj

de Redacția Jurnalul    |    16 Feb 2024   •   09:56
Simona Halep dă în judecată compania furnizoare a suplimentului legat de dopaj
Sursa foto: Hepta

Fostul număr unu mondial, Simona Halep, a dat în judecată o compania canadiană. Românca crede că suplimentul nutritiv produs de aceasta a dus la aplicarea suspendării ei pe patru ani pentru dopaj. Halep cere daune de peste 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition.

Compania canadiană operează sub numele de Schinoussa Superfoods și este producătoarea suplimentului luat administrat de Simona Halep înainte de a fi depistată pozitiv la US Open 2022 pentru Roxadustat, un medicament folosit adesea de persoanele cu anemie.

Roxadustat se află pe lista substanțelor interzise de Agenția Mondială Antidoping, deoarece poate crește hemoglobina și producția de celule roșii din sânge, sporind rezistența.

Românca Halep, în vârstă de 32 de ani, a declarat că a folosit suplimente de Schinoussa în timpul turneului de la Flushing Meadows din 2022 și că Keto MCT pe care l-a luat a fost contaminat cu Roxadustat, care nu a fost dezvăluit pe etichetă.

Dubla campioană de Grand Slam a declarat că nu a folosit niciodată substanțe interzise și că neglijența Quantum și afirmațiile false că suplimentul său era legal i-au afectat cariera și i-au provocat umilințe.

Halep cere, de asemenea, daune morale. Ea a intentat acțiunea într-o instanță din statul New York, în Manhattan.

Fondatorul Quantum, cu sediul în Scarborough, Ontario, a declarat în octombrie pentru ziarul canadian The Globe and Mail că Halep caută un țap ispășitor și că firma sa a fost transformată în "țapul ispășitor".

Halep face apel la suspendarea de patru ani impusă în septembrie anul trecut de un tribunal al Agenției Internaționale de Integritate în Tenis.

Deși a fost de acord că Halep nu a știut că suplimentul ar fi putut conține Roxadustat, tribunalul a declarat că contaminarea nu ar fi putut explica nivelul cantitativ al medicamentului găsit în proba de urină din 29 august 2022.

Halep a făcut apel la această decizie săptămâna trecută la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, Elveția.

"Cred cu adevărat că adevărul va ieși la iveală și că ziua în care voi fi pe teren va fi în curând", a declarat Halep reporterilor.

Halep a câștigat Roland Garros în 2018 și Wimbledon în 2019.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Simona Halep dopaj