x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport FC NATIONAL - FARUL 1-0 / Arbitrul a fost eroul meciului

FC NATIONAL - FARUL 1-0 / Arbitrul a fost eroul meciului

de Sorin Anghel    |    24 Oct 2005   •   00:00
FC NATIONAL  -  FARUL 1-0 / Arbitrul a fost eroul meciului

Desi au avut un jucator eliminat, "bancarii" au obtinut cele trei puncte cu ajutorul brigazii de arbitri, care le-a anulat constantenilor doua goluri valabile.

Nationalul a luat trei puncte beneficiind de greselile arbitrului Augustus Constantin si ale "asistentului" Eugen Parvulescu, dar si de prestatia foarte buna a portarului Eugen Nae.

IRONIC. Oamenii lui Craciunescu au fost aspru criticati la final de constanteni. "Arbitrii au stricat meciul. Ambele goluri au fost valabile. O data a dat si Farmache in viata lui doua goluri, si alea i-au fost anulate. Greselile sunt omenesti, dar cand se repeta de prea multe ori trebuie sa te gandesti ca poate fi vorba de lipsa de valoare. Arbitrii ar trebui sa fie sanctionati mai drastic de CCA. Augustus Constantin o sa fie chemat la Comisie, o sa fie certat si, probabil, o sa-i dea o jumatate de etapa suspendare", a spus cu amaraciune, dar si cu ironie antrenorul Farului, Petre Grigoras.

NECAZ. Cel mai suparat om al meciului din Cotroceni a fost constanteanul Farmache, autorul celor doua goluri, considerate incorecte numai in mintea oamenilor lui Craciunescu. "A dat fault, a dat ofsaid, nici arbitrul nu stie ce a dat. Ambele goluri au fost valabile. Sper sa sparg gheata cat mai repede. Ne-a lipsit norocul", a comentat "marinarul". Concluzia a tras-o insa Dinu Todoran. "Cel mai bun jucator al lor a fost portarul Nae. Ne-au invins si arbitrii. E foarte frustrant ca noi sa bagam mingea in poarta, iar arbitrii sa o scoata." "Este important ca jucatorii sa aiba mereu aceasta atitudine", a spus fericit "interimarul" Nationalului, Catalin Necula.

ELIMINARE GRATUITA
In minutul 45 al partidei, arbitrul Augustus Constantin l-a eliminat pe mijlocasul Nationalului Abiodun, pe motiv ca jucatorul "bancar" l-ar fi injurat. Acesta isi varsase naduful spunand "fuck off". Decizia "centralului" a starnit furia putinilor spectatori, care au strigat "Hotul! Hotul". De asemenea, directorul sportiv al gazdelor, Vicentiu Iorgulescu, a intrat pe teren imediat dupa fluierul de final al primei reprize, certandu-l serios pe Augustus Constantin. Astfel, oficialul Nationalului a urmarit repriza a doua din tribuna, fiind eliminat.
×
Subiecte în articol: sport