x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport FC TIMIŞOARA / Hotărâre marca Iancu!

FC TIMIŞOARA / Hotărâre marca Iancu!

de Marius Mihalcea    |    04 Dec 2008   •   00:00
FC TIMIŞOARA / Hotărâre marca Iancu!

Măsura destituirii lui Duşan Uhrin jr îi succede unui întreg şir de decizii contradictorii luate de-a lungul timpului de patronul grupării de pe Bega, de notorietate fiind acelea care au atras depunctarea echipei. 



Drept recompensă pentru locul trei obţinut de FC Timişoara la jumătatea campionatului, şi asta în condiţiile în care bănăţenii au pierdut prin “grija” conducerii clubului şase puncte, Duşan Uhrin jr a fost dat afară de patronul Marian Iancu. Tehnicianul ceh a plătit cu postul pentru că luni seară a ales să meargă în Ghencea, la meciul Steaua – Unirea Urziceni, împreună cu fraţii Giovani şi Victor Becali. “Suporterii trebuie să fie bucuroşi că au un conducător în Bucureşti care ştie tot ce mişcă, iar viitorul va dovedi că am avut din nou dreptate. Nu am încredere în Uhrin şi de aceea consider că am luat cea mai bună hotărâre. Am garanţia că am procedat bine. Noul antrenor o să fie prezentat la 7 ianuarie, la reunirea echipei”, şi-a motivat Iancu decizia. “Nu este pentru prima oară când Iancu se îndoieşte de mine”, s-a limitat să spună Uhrin jr ieri dimineaţă, înaintea unei întrevederi pe care a avut-o cu preşedintele executiv al clubului, Gheorghe Chivorchian. O şedinţă în cadrul căreia a fost anunţat că nu mai există cale de întoarcere. “Am discutat despre întreruperea acordului”, a confirmat cehul ruptura în momentul în care a părăsit sediul clubului.

AUTORITĂŢILE LOCALE ŞI FANII RIPOSTEAZĂ
Membrii Consiliului Local al oraşului de pe Bega şi cei ai Consiliului Judeţean Timiş, instituţii care finanţează la rândul lor clubul, nu sunt de acord cu destituirea lui Uhrin.

“Duşan este un antrenor foarte bun şi lui i se datorează parcursul de până acum al echipei”, a declarat unul dintre consilieri. Mult mai virulenţi, suporterii “viola” i-au cerut lui Iancu să plece. “Nu este posibil ca un oraş ca Timişoara să se implice cu bani la această echipă, iar Iancu să ia decizii de capul lui! Poziţia noastră este ireconciliabilă. Singura discuţie pe care o mai putem avea cu Iancu este aceea de a vedea condiţiile în care ne va preda echipa, deoarece Consiliul Local şi Consiliul Judeţean au plătit trei milioane de euro, în condiţiile în care cheltuielile totale erau de cinci milioane de euro. Uhrin nu a cerut decât un singur lucru, să li se dea banii pe care îi merită. Iancu nu a mai dat nici un ban la echipă din martie! Dacă nu a fost în stare să plătească jucătorii, atunci să plece, nu să-l găsească vinovat pe Uhrin!”, a declarat Cristian Brâncovan, unul dintre liderii galeriei.

Scurtă istorie

De când a cumpărat de la Toni Doboş pachetul majoritar de acţiuni al clubului, Marian Iancu a luat mai multe decizii care au avut darul să surprindă, printre acestea fiind destituirea lui Cosmin Olăroiu după un meci câştigat de Poli, 3-2 cu Farul, sau trecerea pe linie moartă a fostului internaţional Ionel Ganea. De departe însă, cea mai controversată hotărâre a lui Iancu a fost aceea prin care patronul Timişoarei a refuzat să pună în aplicare decizia TAS în cazul palmaresului, clubul fiind depunctat de către FIFA cu şase puncte. Cu aceste şase puncte, FC Timişoara ar fi fost astăzi campioana de toamnă a României!

Ipoteză

Potrivit unor surse din cadrul clubului, Iancu l-a destituit pe Uhrin din dorinţa de a destabiliza echipa, ale cărei rezultate tot mai bune din ultima vreme îl obligau să scoată din buzunar sume de bani substanţiale, peste posibilităţile sale în momentul de faţă. FC Timişoara, care sub comanda lui Uhrin jr a revenit în cupele europene după o pauză de 17 ani, ocupă la finalul turului locul trei şi are şanse să obţină, pentru prima dată în istoria sa, calificarea în Liga Campionilor.

×
Subiecte în articol: sport iancu uhrin