x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fenerbahce, campioana

Fenerbahce, campioana

11 Mai 2004   •   00:00

Presa turca apreciaza ca la succesul echipei lui Christoph Daum au contribuit si cei doi antrenori romani din Tara Semilunei, Mircea Lucescu si Gheorghe Hagi.

DELIA GOMOESCU

Fenerbahce a cucerit duminica al 15-lea titlu de campioana a Turciei, dupa ce a castigat cu 4-0, in deplasare, la Denizli. Cu o etapa inainte de final, Fener are 76 de puncte si nu mai poate fi ajunsa de Trabzonspor (71 de puncte), ocupanta locului secund fiind invinsa, 2-4, de echipa antrenata de Gheorghe Hagi, Galatasaray. Aflata in cadere libera, formatia lui Mircea Lucescu, Besiktas, a pierdut acasa pe „Inonu", 0-2 cu Sebatspor.

CONTRIBUTIE. Presa turca apreciaza ca Fenerbahce ii datoreaza in mare masura succesul din campionat lui Besiktas si antrenorului Mircea Lucescu. „Daca nu ar fi fost Lucescu...", titreaza ironic site-ul ajansspor.com. „Fenerbahce a eliminat pe Besiktas din lupta pentru titlu cu ajutorul jucatorilor Van Hooijdonk, Tuncay, Serhat, Mehmet sau Volkan. Alaturi de acestia, cea mai mare contributie la castigarea campionatului de catre formatia lui Christoph Daum a avut-o Mircea Lucescu, prin nestiinta, prin orientarea gresita a echipei sale si prin faptul ca a pierdut punctele pe care le avea. Felicitari Fenerbahce si felicitari Lucescu!", scrie ajansspor.com.

COMEDIE. Esecul lui Besiktas in fata lui Sebat i-a infuriat pe suporteri. „Dispari, Luca!", a scandat galeria „vulturilor", parasind stadionul cu 25 de minute inainte de finalul partidei. „Faptul ca «vulturii» au fost prinsi din urma, desi aveau un avantaj de opt puncte, si i-au daruit titlul lui Fener nu vor fi uitate niciodata de fani", noteaza Hurriyet. La randul sau, cotidianul Milliyet scrie: „In ce hal a ajuns «vulturul»! Aceasta echipa poate fi invinsa de orice formatie care stie sa alerge". „Comedie" este titlul unui articol aparut in cotidianul Aksam. „Am urmarit un meci Besiktas - Sebat extrem de comic, iar in rolul principal a fost Lucescu. El a facut lucruri atat de comice, incat este imposibil sa nu razi in hohote", scrie Aksam.

Promisiune electorala

Fikret Orman, unul dintre candidatii la presedintia lui Besiktas, a promis ca, in cazul in care va castiga alegerile din 30 mai, il va da afara pe Lucescu. „In clipa cand voi fi ales presedinte, primul lucru pe care il voi face va fi demiterea lui Lucescu. Noua ne trebuie un antrenor care sa faca treaba pe termen lung", a spus Orman. Pentru ultimul meci al sezonului, cel cu Rizespor, tehnicianul roman nu-i va avea la dispozitie nici pe Adrian Ilie, care este suspendat, nici pe accidentatul Daniel Pancu.

Hagi, bun tactician

La succesul lui Fener in campionat a contribuit si celalalt antrenor roman din Turcia, Gheorghe Hagi, Galatasaray invingand cu 4-2 pe Trabzon, principala rivala a echipei lui Christoph Daum. aHagi a avut un rol important in cresterea jocului echipei sale. El a reusit sa obtina victoria printr-o tactica inteligenta, desi nu a putut conta pe serviciile catorva jucatori", scrie cotidianul Vatan. In meciul cu Trabzon, Ovidiu Petre a fost titular, dar a parasit terenul in minutul 83 pentru doua „galbene", in timp ce Florin Bratu a evoluat doar in partea secunda a intalnirii.
×
Subiecte în articol: sport lucescu