x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Finala Andrei Rublev - Alexei Popyrin la Montreal (ATP)

Finala Andrei Rublev - Alexei Popyrin la Montreal (ATP)

12 Aug 2024   •   17:30
Finala Andrei Rublev - Alexei Popyrin la Montreal (ATP)

Finala turneului de tenis ATP Masters 1.000 de la Montreal (Canada), dotat cu premii totale de 6.795.555 de dolari americani, se va disputa între rusul Andrei Rublev şi australianul Alexei Popyrin.

În semifinalele de duminică, Rublev l-a dominat pe italianul Matteo Arnaldi, pe care l-a învins cu 6-4, 6-2, în timp ce Popyrin l-a învins pe americanul Sebastian Korda 7-6 (7-0), 6-3.

Popyrin, numărul 62 mondial, s-a calificat în prima sa finală ATP Masters 1.000 din carieră.

Australianul a jucat duminică şi în sferturi, câştigând în faţa polonezului Hubert Hurkacz (numărul 6 mondial), cu 3-6, 7-6 (7/5), 7-5, după două ore şi 47 de minute.

În alt meci din sferturi, Sebastian Korda l-a eliminat pe germanul Alexander Zverev, al doilea favorit, cu 7-6 (7/5), 1-6, 6-4.


AGERPRES

×