Florentino Perez, marele favorit al alegerilor pentru funcţia de preşedinte al clubului spaniol de fotbal Real Madrid, pe care a mai ocupat-o timp de şase ani, şi-a prezentat joi viitorii colaboratori şi a promis că va achiziţiona jucători "spectaculoşi", fără să ofere însă nume.
"Vom construi o echipă spectaculoasă, cu jucători indiscutabili, din străinătate, dar mai ales din Spania", a declarat Florentino Perez, cu ocazia prezentării ce a avut loc la Hotelul Intercontinental din capitala Spaniei. "Am pus pe picioare un proiect sportiv puternic şi stabil, care se va baza pe fotbalişti ce vor face din fiecare meci al lui Real Madrid un rendez-vous fascinant", a adăugat Perez, preşedintele din era "galactică" a lui Real Madrid (2000-2006), în care a reuşit să aducă la gruparea spaniolă jucători de mare valoare, precum francezul Zinedine Zidane, brazilianul Ronaldo, portughezul Figo şi englezul David Beckham.
Perez a precizat că nu doreşte să dezvăluie numele fotbaliştilor pe care îi are în vedere pentru proiectul său, însă, potrivit presei iberice, el îi are în vedere pe brazilianul Kaka, francezul Ribery, portughezul Cristiano Ronaldo, spaniolul Xabi Alonso, în timp ce pentru banca tehnică cel mai vehiculat nume este cel al chilianului Manuel Pellegrini, actualul antrenor al formaţiei Villarreal.
Florentino Perez va fi instalat în funcţia de preşedinte al clubului Real Madrid încă de luni, 1 iunie, cu două săptămâni înaintea datei oficiale a alegerilor, deoarece este singurul candidat pentru acest post, urmând să fi desemnat direct câştigător, conform statutului clubului.
Citește pe Antena3.ro