x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Florian Gheorghe: "Am sperante ca bugetul va creste"

Florian Gheorghe: "Am sperante ca bugetul va creste"

de Sorin Anghel    |    21 Oct 2005   •   00:00
Florian Gheorghe: "Am sperante ca bugetul va creste"

Presedintele ANS vorbeste despre alegerile de la FRF, despre gimnastica feminina, despre Stadionul "Lia Manoliu", dar si despre finantele sportului.

Jurnalul National: Va reusi Romania sa treaca peste criza din gimnastica provocata de demisiile lui Octavian Belu si Mariana Bitang, dar si de forma slaba a gimnastelor?
Florian Gheorghe: Vom vedea acest lucru dupa Campionatul Mondial de luna viitoare, de la Melbourne. Daca acolo lucrurile vor merge bine, inseamna ca nu suferim deloc la nivelul gimnasticii.

Va multumeste faptul ca sportul romanesc va avea un buget cu 25% mai mic decat cel de anul acesta?
Deocamdata este vorba doar de un proiect de buget, dar eu cred ca sportul va reveni la o cifra normala. Eu chiar am sperante ca bugetul nostru va creste, pentru ca trebuie sa ne pregatim pentru Olimpiada de la Beijing.

"Daca statutul ii permite, Lupescu va candida"


Ionut Lupescu a vrut sa candideze la functia de presedinte al FRF, dar a fost obstructionat de Mircea Sandu, care nu i-a acordat derogarea de care avea nevoie. Ii va acorda Agentia Nationala pentru Sport derogarea de care are nevoie?
Deocamdata Ionut Lupescu nu a venit la mine cu vreo cerere de derogare. ANS vegheaza asupra desfasurarii Adunarilor Generale de la fiecare federatie in conditii legale. Daca statutul ii va permite, Ionut Lupescu va primi derogarea de care are nevoie.

E bine ca Mircea Sandu s-a decis sa candideze din nou?
Politica federatiilor nu o fac eu. Cei care voteaza acolo decid. Nu Mircea Sandu conduce, ci comisiile care sunt la FRF. El doar face propuneri.

Nu ar fi mai bine ca Gica Popescu sa fie ales in locul lui Mircea Sandu?
Asta nu stiu eu. Oamenii din fotbal isi aleg conducatorul care ii reprezinta mai bine.

GAZON NOU PE "LIA MANOLIU"
Zilele trecute, la Stadionul National din Complexul Sportiv "Lia Manoliu" au inceput lucrarile de montare a gazonului. "In 48 de ore va fi aranjat, dar se va putea intra pe el abia dupa ce va fi gata si pista de atletism, care nu are un termen de predare, pentru ca depinde foarte mult temperatura de afara. Eu am incredere ca vom avea noroc si totul va fi gata repede", a spus Florin Gheorghe, care a pronosticat ca din martie 2006 pe cea mai mare arena a tarii vor putea fi gazduite din nou meciurile echipei nationale, astfel ca tricolorii nu vor mai fi nevoiti sa mearga in provincie.
×
Subiecte în articol: sport