x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Florin Costea a fost operat cu succes

Florin Costea a fost operat cu succes

26 Mar 2010   •   00:00

Atacantul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Florin Costea, care a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate şi colaterale la genunchiul stâng, în timpul meciului cu Poli Iaşi, din etapa a 23-a a Ligii 1, a fost operat vineri dimineaţă la Spitalul Sf. Ioan din Bucureşti.

Intervenţia chirurgicală a fost efectuată de doctorul Doru Filipescu, cel care l-a operat pe Costea şi în 2006, pentru acelaşi tip de leziune, dar la piciorul drept. Atunci, fotbalistul a trebuit să stea departe de teren timp de şase luni.

"A durat ceva mai mult decât de obicei pentru că a fost puţin mai complicat, a trebuit să cureţe şi în zona meniscului, ligamentul colateral era pe jumătate rupt, însă totul a decurs bine şi acum piciorul este ca nou. Sperăm să poată începe cât mai repede recuperarea şi să fie apt într-un timp mai scurt decât ne aşteptăm", a declarat managerul Universităţii Craiova, Silvian Cristescu. Conform estimărilor medicilor, Florin Costea va putea juca din nou fotbal peste opt luni.

×
Subiecte în articol: redactie