Florin Prunea, directorul departamentului de relaţii internaţionale din cadrul FRF, este învinuit oficial în acelaşi dosar ca şi Cornel Penescu. Oficialul Federaţiei a fost audiat zilele trecute la DNA Piteşti, iar acum s-au formulat acuzaţii oficiale împotriva sa.
"Eu mă consider nevinovat şi aştept ca justiţia să se pronunţe în acest caz. Dacă Federaţia va lua o decizie în privinţa mea, atunci mă voi supune", a declarat Prunea.
Potrivit unui document oficial, intrat în posesia ziariştilor de la Realitatea tv, Prunea este învinuit că ar fi primit 10.000 de dolari din partea lui Cornel Penescu şi alţi 2.000 de euro din partea lui Cristian Mincă pentru a-i convinge pe membrii comisiei de disciplină să reducă o pedeapsă dictată împotriva lui Penescu.
Fostul internaţional nu are voie să deţină funcţia de director de relaţii internaţionale al Federaţiei Române de Fotbal.
Ion Craciunescu: "Sistemul îl apără pe domnul Prunea. DNA-ul îşi face datoria, dar pe mine m-a interesat ce a spus domnul Prunea în plan sportiv, adică faptul că a recunoscut că şi-a depăşit atribuţiunile şi s-a băgat în problemele CCA. Ar trebui să-şi dea demisia"
Marian Iancu: "Prunea ne-a tot minţit atunci cînd a spus că nu ştia în ce calitate a fost citat de procurori. Totuşi, faptul că nu a recunoscut nimic îl incriminează, iar asta a fost frica lui de a-şi pierde funcţia. Avem o Federaţie coruptă, de la nivelul cel mai înalt, pînă la cel mai scăzut. Dacă nici acum cînd avem dovezi nu se întîmplă nimic, nu vom ajunge nicăieri".
Sursa: www.gsp.ro
Citește pe Antena3.ro