Pilotul german al echipei Red Bull, Sebastian Vettel, a câştigat în această dimineaţă Marele Premiu de Formula 1 al Japoniei. În urma victoriei de la Suzuka, Vettel a redus distanţa de la 25 la 16 puncte faţă de liderul clasamentului, Jenson Button, de la Brawn GP şi speră la obţinerea primului titlu de campion mondial din istorie.
În urma victoriei ( nr. a treioa din acest sezon) obţinute în antepenultima etapă a Campionatului Mondial Vettel a acumulat 69 de puncte şi s-a apropiat la două puncte de Rubens Barrichello, locul doi în clasmanetul constructorilor. Button, cu 85 de puncte, continuă să conducă în clasamentul piloţilor.
După ce grila de strat a fost bulversată de accidentele petrecute sâmbătă, în calificările MP Japoniei, şi de penalizările dictate de comisarii FIA, cursa de duminică a fost una puţin spectaculoasă. Vettel s-a impus categoric la Suzuka, conducând din primul până-n ultimul tur. El a plecat exploziv de pe prima poziţia a grilei, iar Trulli, clasat al doilea la start, a fost depăşit de pilotul din spatele său, Lewis Hamilton. Grupul acestor trei piloţi s-a distanţat de restul plutonului şi şi-a disputat podiumul. Poziţia lui Vettel a fost de neatins, atfel că lupta s-a dat pentru locul doi, între Hamilton şi Trulli, câştig de cauză având italianul, care l-a depăşit pe campionul mondial en-titre după a doua intrare la boxe.
Un accident suferit de Jame Alguersuari când mai erau nouă tururi până la final a strâns piloţii în spatele Safety Car-ului, dar ierarhia nu a mai fost schimbată. Hamilton nu mai reuşit să-şi recucerească poziţia şi din cauza faptului că principala sa armă în ultimele etape, dispzitivul KERS, nu a mai funcţionat.
Kimi Raikkonen a obţinut un rezultat destul de bun, locul patru, în prima cursă după ce Ferrari a anunţat oficial că îl va înlocui din sezonul viitor cu Fernando Alonso (spaniolul a fost doar al zecelea în Japonia). Nico Rosberg, pe şapte la start, a făcut şi el o cursă bună, terminând pe cinci, în timp ce Nick Heidfeld a retrogradat două poziţii, până pe şase, faţă de locul de pe grilă.
Jenson Button şi Rubens Barrichello, piloţii liderului clasmentului constructorilor, Brawn GP, au avut evoluţii modeste la Suzuka, "strângând" împreună numai trei puncte. Button, plecat al zecelea de pe grilă, a terminat cursa pe locul 8, în timp ce Barrichello (al şaselea pe grilă) s-a situat imediat în faţa colegului său.
Cei doi ar mai fi avut nevoie de un punct pentru a sărbători câştigarea campionatului constructorilor. Brawn GP are 156 de puncte în clasament, în timp ce Red Bull a acumulat 120,5 puncte. Astfel, diferenţa este de 35,5 puncte, când mai sunt în joc 36 de puncte.
Jenson Button, notează Mediafax, rămâne principalul favorit la câştigarea titlului mondial la piloţi, dar este probabil că pentru a reuşi acest lucru va avea nevoie de clasări mai bune decât locul 8 în ultimele două etape ale acestui sezon, care se vor disputa la Sao Paulo, la 18 octombrie, şi la Abu Dhabi, în 1 noiembrie. Penultima etapă a sezonului, Marele Premiu al Braziliei, va avea loc în data de 18 octombrie.
Clasamentul Marelui Premiu al Japoniei este următorul:
1. Sebastian Vettel (Germania/Red Bull) 1h28:20.443;
2. Jarno Trulli (Italia/Toyota) +4.877;
3. Lewis Hamilton (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) +6.473;
4. Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) +7.940;
5. Nico Rosberg (Germania/Williams) +8.793;
6. Nick Heidfeld (Germania/BMW-Sauber) +9.509;
7. Rubens Barrichello (Brazilia/Brawn GP) +10.641;
8. Jenson Button (Marea Britanie/Brawn GP) +11.474;
9. Robert Kubica (Polonia/BMW-Sauber) +11.777;
10. Feranando Alonso (Spania/Renault) +13.065;
11. Heikki Kovalainen (Finlanda/McLaren-Mercedes) +13.735;
12. Giancarlo Fisichella (Italia/Ferrari) +14.596;
13. Adrian Sutil (Germania/Force India) +14.959;
14. Vitantonio Liuzzi (Italia/Force India) +15.734;
15. Kazuki Nakajima (Japonia/Williams) +17.973;
16. Romain Grosjean (Franţa/Renault) la un tur;
17. Mark Webber (Australia/Red Bull) la doua tururi
Jaime Alguersuari (Spania/Toro Rosso) abandon în turul 43;
Sebastien Buemi (Elveţia/Toro Rosso) abandon în turul 11
Timo Glock (Germania/Toyota) nu a luat startul, din cauza unei accidentări suferite în şedinţa de calificări de sâmbătă.
Clasament general:
1. Jenson Button 85 puncte;
2. Rubens Barrichello 71;
3. Sebastian Vettel 69;
4. Mark Webber 51,5;
5. Kimi Raikkonen 45;
6. Lewis Hamilton 43;
7. Nico Rosberg 34;
8. Jarno Trulli 30;
9. Fernando Alonso 26;
10. Timo Glock (GER) 24;
Clasamentul constructorilor:
1. Brawn GP 156 puncte;
2. Red Bull 120,5;
3. Ferrari 67;
4. McLaren 65,0;
5. Toyota 54,5;
6. Williams 34,5;
7. Renault 26;
8. BMW 24;
9. Force India 13;
10. Toro Rosso 5.
Citește pe Antena3.ro