x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Amariei ratează Europenele

Amariei ratează Europenele

05 Noi 2010   •   00:00
Amariei ratează Europenele
Sursa foto: /Intact Images/Gazeta Sporturilor

Selecţionerul Radu Voina a anunţat lotul lărgit, în vederea participării la Campionatul European de handbal feminin, din luna decembrie. Printre cele 28 de jucătoare convocate în prima fază a fost inclusă şi Carmen Amariei (foto), însă aceasta va rata participarea la competiţie după operaţia de menisc suferită miercuri.

"Medicii au găsit probleme nu numai la menisc, ci şi la cartilaj. Mi-au spus clar că trebuie să iau o pauză de mi­nimum două luni. Trebuie să merg cu cârje două săptămâni. Regret mult, îmi pare rău că nu pot fi lângă fete", a declarat handbalista.

Lotul lărgit al României este format din următoarele jucătoare: portari - Paula Ungureanu, Mihaela Smedescu, Talida Tolnai şi Tereza Tamaş (toate de la Oltchim Râmnicu Vâlcea); jucătoare de câmp - Valentina Elisei-Ardean, Iulia Curea, Oana Manea, Ionela Stanca, Ada Nechita, Cristina Neagu, Adina Fiera, Roxana Han, Melinda Geiger, Adriana Ţăcălie, Patricia Vizitiu (toate de la Oltchim), Nicoleta Dincă, Florina Chintoan, Magda Paraschiv şi Mihaela Tivadar (U Jolidon Cluj), Camelia Balint (HCM Ştiinţa Baia Mare), Carmen Cartaş (CSM Cetate Deva), Andreea Cruceanu (CSM Bu­cureşti), Cristina Zamfir (Tomis Constanţa), Ada Moldovan (Dunărea Brăila), Cristina Vărzaru şi Carmen Amariei (Viborg HK), Oana şoit (Itxako) şi Aurelia Brădeanu (Gyor ETO).

România va evolua la CE din luna decembrie în grupa A, având următorul program: cu Spania (7 decembrie), cu Danemarca (9 decembrie) şi cu Serbia (11 decembrie).

×
Subiecte în articol: stiri