x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Arbitri executaţi de CCA

Arbitri executaţi de CCA

de Mihai Igirosanu    |    Marius Mihalcea    |    03 Noi 2010   •   00:00
Arbitri executaţi de CCA
Drăgănescu, Velicu, Crângaşu şi Iliescu au fost retrogradaţi, iar Balaci şi Ivan au fost suspendaţi tot turul
Presărată cu tot felul de erori de arbitraj, runda a 13-a a Ligii 1 s-a încheiat apoteotic luni-seară, când "centralul" în­tâlnirii Rapid - Pandurii 1-1, Mu­gu­rel Drăgănescu, şi asistentul Bogdan Velicu au luat o se­rie de decizii de-a dreptul hilare, ma­joritatea împotriva echipei gorjene, viciind practic rezultatul meciului.

Luând act de greşelile din ce în ce mai dese şi tot mai flagrante de arbitraj, numai în ultima etapă fiind patru meciuri cu probleme de acest gen, Comitetul Executiv al CCA, convocat ieri în regim de urgenţă, a luat sancţiuni extrem de dure. Astfel, eroii negativi ai partidei din Giuleşti, Mugurel Drăgănescu şi Bogdan Velicu, plus tuşierii Eduard Crângaşu şi Dragoş Iliescu, au fost scoşi din corpul de arbitri al Ligii 1 şi retrogradaţi la Liga a 2-a, în vreme ce "centralii" Marian Balaci şi Ionel Ivan au fost reţinuţi de la delegări până la finalul turului.

"Pe Drăgănescu, pe Ve­licu, pe Crângaşu şi pe Iliescu îi aş­tept să vină cu cereri de retragere din abitraj, ar fi mai bine aşa, mai fair-play, decât să ne înşelăm unii pe alţii", a declarat preşedintele CCA, Vasile Avram. Alţii trei arbitri care l-au de­zamăgit pe şeful CCA prin prestaţiile lor la ultimele meciuri, "centralii" Istvan Kovacs, Alexandru Tudor şi Ovi­diu Haţegan, au scăpat ieftin, doar pri­mul urmând a fi suspendat unul-două meciuri. "Am greşit grav şi respect decizia CCA", şi-a recunoscut greşeala Velicu.


"MĂRINIMOSUL" COPOS VREA REJUCARE
După ce Rapid s-a făcut de râs, nereuşind să câştige împotriva gorjenilor, deşi adversarilor le-au fost anulate două goluri şi li s-a refuzat un penalty clar, George Copos a venit ieri cu o propunere neregulamentară, aceea de rejucare a meciului încheiat la egalitate, 1-1. Pe lângă acest aspect, patronul rapidist încearcă să prostească pe toată lumea, motivând că gestul ar fi unul moral. "Am vorbit cu domnul Condescu şi am ajuns la un acord să rejucăm acest meci. Împreună vom face o propunere la LPF şi FRF pentru a rejuca această partidă, pentru că nu este nici în spiritul gorjenilor şi nici al giuleştenilor ca un arbitru să intervină de o asemenea manieră în stabilirea unui rezultat." Bineînţeles, dacă Rapid ar fi câştigat, propunerea nu ar mai fi existat. Replica preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir, a venit prompt: "Conducerile cluburilor Rapid şi Pandurii au făcut o propunere la noi pentru rejucarea partidei, dar nu se poate. Regulamentul nu permite rejucarea. Nu avem literă de regulament pentru a rejuca un meci care a fost influenţat de greşeli de arbitraj. Regulamentul este pentru lucruri serioase. Noi modificăm regulamentul numai cum ne permite UEFA, nu putem să facem aşa ceva".


BALAJ ŞI DEACONU, LA DERBY-URI
CCA a comunicat ieri numele bri­găzilor de arbitri care vor conduce derby-urile programate în etapa a XIV-a a Ligii 1, Rapid - Steaua şi CFR Cluj - Dinamo. Meciul din Giuleşti va fi arbitrat la centru de Cristian Balaj, ajutat la cele două linii de asistenţii Ionel Popa şi Iulian Radu, iar confruntarea din Gruia va fi condusă la centru de Alexandru Deaconu şi de asistenţii Aurel Oniţa şi Dorin Mudura. Rezerve de arbitri vor fi Dragoş Istrate la Rapid - Steaua şi respectiv Lucian Rusandu la CFR - Dinamo.


"Isprăvile" arbitrilor şi arbitrilor asistenţi în Liga 1
Mugurel Drăgănescu ● Rapid - Pandurii 1-1
● în minutul 21 i-a dat doar cartonaş galben lui Rui Duarte, după cotul pe care acesta i l-a aplicat în figură lui Grecu;
● în minutul 63 l-a iertat pe Cardoso de-al doilea cartonaş galben, după faultul din spate asupra lui Mihai Roman;
● în minutul 69 nu a dictat penalty pentru gorjeni, după ce Marcos Antonio l-a tras de tricou pe Daniel Orac în careu;
● în minutul 88 a anulat pe semnalizarea asistentului Velicu un gol perfect regulamentar al lui Vranjkovici;
● retrogradat la Liga a 2-a


Bogdan Velicu ● Rapid - Pandurii 1-1
● în minutul 88 a semnalizat eronat ofsaid la golul înscris de Vranjkovici;
● retrogradat la Liga a 2-a


Dragoş Iliescu ● Dinamo - Gaz Metan 3-2
● în minutul 36 nu a semnalizat ofsaid la golul marcat de Trtovaci;
● în minutul 90 a semnalizat eronat ofsaid la Marius Niculae, care scăpase singur cu poarta goală;
● retrogradat la Liga a 2-a


Eduard Crângaşu ● Dinamo - Ceahlăul 2-0 (Cupa României)

● în minutul 35, la scorul de 1-0 pentru Dinamo, i-a semnalizat eronat "centralului" Drăgănescu un henţ inexistent la golul înscris de nemţeanul Forminte; imediat după golul anulat Ceahlăului, Crângaşu a fost surprins de camerele de luat vederi întrebându-l pe un jucător al moldovenilor: "Să mori tu că n-a fost henţ?";
● în prima etapă, la partida Pandurii - Urziceni 0-0, Crângaşu a semnalizat greşit ofsaid la o fază în care gorjenii înscriseseră în minutul 90;
● retrogradat la Liga a 2-a


Marian Balaci ● Dinamo - Gaz Metan 3-2
● în minutul 49 a trecut cu vederea cotul în gură pe care Scarlatache i l-a aplicat involuntar lui Liţu, neacordându-i dinamovistului nici măcar cartonaşul galben;
● în minutul 70 a dictat eronat penalty pentru Dinamo, considerând că Todea a intervenit prin fault asupra lui Andrei Cristea, în careul medieşenilor;
● în minutul 85 nu a dat penalty pentru Gaz Metan la  ţinerea evidentă de tricou a lui Liviu Ganea asupra lui Aganovici, în careul lui Dinamo;
● reţinut de la delegări până la sfârşitul turului


Ionel Ivan ● "U" Cluj - Brăneşti 2-3

● în minutul 28 nu a dictat penalty pentru Brăneşti la henţul în careu făcut de clujeanul Cvirik;
● în minutul 55 a acordat eronat lovitură de la 11 metri pentru Brăneşti, considerând că Cvirik a intervenit neregulamentar asupra lui Simion, la limita careului mic;
● reţinut de la delegări până la sfârşitul turului


Ovidiu Haţegan ● Urziceni - U Craiova 1-2
● în minutul 50 a dictat eronat penalty pentru Craiova, apreciind că Mehmedovici a comis henţ în careu;
● nu s-a anunţat nici o sancţiune


Istvan Kovacs ● Oţelul - CFR Cluj 1-1
● în minutul 32 a anulat greşit golul înscris de Lacina Traore, pe motiv de fault în atac;
● în minutul 69 i-a acordat cu uşurinţă al doilea "galben" lui Lacina Traore, considerând că atacantul ivorian l-a îmbrâncit pe Perendija;
● nu s-a anunţat nici o sancţiune

×