Gata. Pentru moment, ce-a fost mai greu a trecut. În această seară, pentru prima dată de la startul preliminariilor CE 2012, echipa naţională a României îşi va măsura forţele cu o formaţie de nivelul ei: reprezentativa Luxemburgului. Spectacolul se va produce la Piatra-Neamţ, în fieful generosului „Pinalti”.
După ce au fost reduşi la tăcere de Dzeko, Ibisevici, Misimovici şi de ceilalţi bosniaci, „tricolorii” promit revanşa. O victorie de prestigiu în faţa echipei de barmani, funcţionari şi studenţi care ne suflă în ceafă, ameninţându-ne serios poziţia a cincea în grupă. În sfârşit, casele de pariuri ne văd mari favoriţi. Public Bet oferă o cotă de doar 1,1 pentru victoria României, în timp ce un rezultat de egalitate e cotat cu 8,0, iar o victorie a oaspeţilor multiplică miza de 20 de ori! Selecţionerul Răzvan Lucescu este şi el încrezător. Nu numai că nu-l bate gândul să plece, să lase hăţurile altcuiva. Din contră. Speră încă la calificare. Şi ne îndeamnă să fim patrioţi.
„Nu plec atât timp cât sunt şanse la calificare. Nu este vorba despre demisia mea, nu este vorba despre un om, este vorba despre o echipă naţională, despre o naţiune, despre un patriotism pe care trebuie să-l avem cu toţii. Meciul cu Bosnia nu a fost decisiv. Nu s-a pierdut nici o şansă! Nu e adevărat că trebuie să batem tot. Trebuie să batem acasă Bosnia, Belarus, pe Luxemburg acasă şi în deplasare, dar şi în Albania”, a spus Lucescu junior, fără să realizeze că a enumerat, cu excepţia numită Franţa, absolut toate meciurile pe care le mai are de disputat România în aceste preliminarii.
Apoi, un apel către fani: „Am văzut un exemplu pe care l-a dat publicul din Bosnia, încurajându-şi echipa la 0-1, de o manieră agresivă, ceea ce le-a ajutat foarte mult pe gazde să revină. Aştept aceeaşi atmosferă la Piatra-Neamţ. Numai aşa putem ieşi la lumină, întrucât suntem într-o situaţie foarte grea”. Despre Luxemburg? „Întâlnim o echipă mică, dar care a făcut din faza defensivă o artă. Sunt foarte agresivi, sunt şmecheri şi vor juca de multe ori la intimidare”, ne-a avertizat selecţionerul asupra faptului că nu e cazul să ne gândim la o ploaie de goluri. Mai bine ne-ar fi spus că renunţă.
Imagine proastă
Cotidianul luxemburghez Tageblatt a prefaţat meciul făcând o analiză a situaţiei economice din România. Câteva spicuiri: „România încă este considerată ruda săracă a Europei. Şi nu fără motiv, producţia naţională este printre cele mai scăzute din Comunitatea Europeană. Distanţa dintre săraci şi bogaţi în România este extrem de mare”; „Românii încă simt şocul după dictatura lui Nicolae Ceauşescu”; „Numeroşi orfani şi copii fără adăpost suferă încă efectele politicii comuniste”;
„Piţurcă e cel mai indicat să fie selecţioner”
Tehnicianul Ioan Sdrobiş ştie de ce echipa naţională dă rateuri pe bandă rulantă. „Din păcate, actuala generaţie a României este prea obraznică şi face mare gălăgie. Şi ce este cel mai trist este faptul că pentru ei naţionala nu mai reprezintă interes. Mult zgomot şi rezultate zero, asta este naţionala. Sunt modeşti din toate punctele de vedere. După ce fac câte o tâmpenie vin să-şi ceară scuze”, a spus actualul scouter de la Dinamo, care nu l-a menajat nici pe Răzvan Lucescu: „Răzvan este un copil. Naţionala avea nevoie de un Lucescu, dar nu de Răzvan, poate de Mircea Lucescu. Singurul indicat să conducă naţionala este Victor Piţurcă”.
Grupa D
20:45 România – Luxemburg
TVR 1
Clasament
1. Franţa 5 4 0 1 8-1 12p
2. Belarus 5 2 2 1 3-1 8p
3. Albania 5 2 2 1 4-4 8p
4. Bosnia 4 2 1 1 6-4 7p
5. România 4 0 2 2 2-5 2p
6. Luxemburg 5 0 1 4 0-8 1p
Următoarele meciuri (3 iunie):
România – Bosnia
Belarus – Franţa