În pericol să-şi piardă postul din cauza rezultatelor foarte proaste înregistrate de Dinamo în ultima perioadă, care au culminat cu înfrângerea suferită etapa trecută la Urziceni (0-1), Ioan Andone s-a îmbărbătat singur înaintea partidei de vineri seară cu Oţelul, capitală pentru el.
„Sper să reacţionăm bine, pentru că avem potenţial şi totul depinde numai de noi, nu de altcineva. Ne lipseşte doar Garat, suspendat. În rest, toţi jucătorii sunt valizi, Adrian Cristea s-a pregătit normal în ultimele zile şi o să vedem dacă va juca din primul minut sau va intra pe parcurs", a declarat „Fălcosul". Andone are însă şi temeri: „Întâlnim echipa de pe primul loc, care a avut un singur meci mai puţin reuşit, la Vaslui, în rest a făcut numai jocuri bune. Va fi greu pentru noi, fiindcă venim după cel mai prost meci al nostru de când sunt la Dinamo şi nu ştiu în ce măsură vom reuşi să trecem peste acel şoc suferit la Urziceni".
Referitor la faptul că orice alt rezultat decât victoria în meciul cu Oţelul ar putea atrage după sine demiterea sa, Andone a spus: „Eu am făcut greşeli şi sunt principalul vinovat pentru aceste rezultate, şi după aceea jucătorii, asta e clar. Dar dacă o să fiu dată afară, ce o să se întâmple, mă dă afară din România? Nu-mi fac probleme că voi fi demis, fiindcă mai am cinci oferte, din ţară şi din străinătate". De partea cealaltă, antrenorul Oţelului, Dorinel Munteanu, a afirmat: „Sunt convins că din punct de vedere al atitudinii, Oţelul va arăta la fel ca în meciul cu Steaua. Va fi însă foarte greu, pentru că întâlnim o pretendentă la titlul, care are cel mai bun atac din ţară. Va trebui să ne autodepăşim ca să obţinem un rezultat pozitiv. Am câteva surprize cu final fericit, sper ca una dintre ele să-mi reuşească".
Citește pe Antena3.ro